REȘIȚA – Care sunt etapele care urmează să schimbe la față platforma Mociur într-un pol de dezvoltare al Reșiței? Aflăm din proiectul Nhood pentru municipiul de pe malurile Bârzavei!
Ce se mai întâmplă în culisele proiectului de dezvoltare de pe platforma Mociur? Așa cum preciza Tatian Diaconu, CEO Nhood, suntem încă în perioada în care nu iese nimic din pământ. Dar lucrurile se derulează treptat, cu pași siguri. Mai ales că am trecut prin pandemia care ne-a afectat pe toți. Legat de acea perioadă grea, dar și de cea care încă se derulează, de după, Tatian Diaconu, CEO Nhood, se declara un manager slab, pentru că a considerat că povestea nu este despre bani. Asta pentru că, în pandemie, în vreme ce unii se lăudau cu creșteri de 800%, Nhood a pierdut 30%: „Atunci când a venit năpasta peste noi, am hotărât să nu le luăm oamenilor chirii, în perioada în care am fost închiși în casă. Toți ne întrebam ce va fi, atunci când va fi, pentru că nu știam cât va dura. Și iată că a fost bine și am ieșit din pandemie, tot într-o perioadă de incertitudine, și atunci am mai decis să pierdem o dată bani. (…) Și am mers mai departe împreună. Mesajul meu pentru dvs este unul singur: într-o societate fracturată în care se bate de 30 de ani Steaua cu Dinamo, se bate Stânga cu Dreapta, în care se bat antreprenorii cu corporatiștii, probabil că putem face pace într-un interes comun“.
Ce urmează la Reșița după PUZ? Investiția se va deschide cu o componentă comercială, faza 1, în care se va ridica un mall, pe o suprafață de 35.000 de metri pătrați. Faza a doua va deschide o zonă de retail, incluzând un magazin de tip DIY (do it yourself, de bricolaj), pe 9.000 de metri pătrați, dar și aquaparkul – inițiativă preluată, din fașă, de la primărie –, pe o suprafață de 4 hectare, cu o capacitate de 700 de persoane, incluzând bazine interioare și exterioare, tobogane, servicii de wellness și un hotel de 11.700 de metri pătrați, cu 150 de camere. Pentru cea de-a treia fază este prevăzută construirea zonei de office, cuprinzând mai multe spații de birouri, pe o suprafață de 4.000 de metri pătrați, proiectul urmând să se încheie finalizeze, în faza 4, cu un hotel de 150 de camere.
Trebuie subliniat faptul că proiectul este gândit astfel încât componenta comercială, ridicată la începuturi, să asigure o susținere financiară a fazelor următoare, care nu se vor implementa peste noapte, ci în decenii. Potrivit lui Tatian Diaconu, mall-ul, zona de retail și complexul rezidențial urmează să fie finalizate undeva în 10-15 ani.
Și pentru că proiectul va avea o însemnătate covârșitoare pentru comunitate, este nevoie și de implicarea comunității. Municipalitatea și-a arătat deja sprijinul, dar bătălia de vreo trei ani, care s-a derulat în perioada 2017-2020, s-a jucat pe terenul achizițiilor, timp în care s-au făcut acte și achiziții, rotunjind platforma Mociur la aproximativ 60 de hectare (40 ale lor, 20 din inițiativa primăriei). O zonă gri, de ruine, care a ros o bună parte din vechea industrie, în inima urbei, între Orașul Vechi și Orașul Nou.
Proiectul intenționează să pună în practică acel oraș de 15 minute în care, dacă mergi pe jos, în acest interval de timp îți găsești locuința, serviciul, locul de cumpărături, școala și multe alte facilități necesare cotidianului. Și când te gândești că totul a plecat de la ce spunea Tatian Diaconu: „Am mers la Reșița pentru că acolo există un primar nebun, care a venit după noi și ne-a invitat să-l ajutăm să schimbe orașul“…
JCS-Antoniu Mocanu