Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Senatorul social-democrat cărășean spune că PSD a depus, marți, în Parlament, o inițiativă legislativă care prevede eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor!

„În timp ce alte partide doar zic că vor să elimine pensiile speciale, dar nu fac nimic, PSD a depus un proiect de lege care abrogă pensiile speciale acordate parlamentarilor, a declarat senatorul Ion Mocioalcă. Inițiativa PSD îndreaptă «omisiunea» celor de la USR, care au redactat PNRR, dar cu intenție nu au inclus pensiile parlamentarilor în jalonul pensiilor speciale. După toată campania populistă dusă de USR pe tema pensiilor speciale, faptul că au «omis» tocmai pensiile speciale ale parlamentarilor nu poate fi pus pe seama unei scăpări din neatenție.“

Oficialul social-democrat a precizat că această inițiativă a PSD reia, practic, alt proiect de lege propus anterior, tot de PSD, pentru eliminarea pensiilor speciale: „Se abrogă din Statutul deputaților și senatorilor (Legea 96/2000) prevederile art. 49 și 50 privind indemnizația pentru limită de vârstă. Plata acestor indemnizații va înceta imediat după adoptarea legii. Proiectul anterior depus de PSD a fost declarat neconstituțional, însă obiecțiile CCR nu au vizat conținutul legii, ci procedura accelerată prin care a fost adoptat, considerând că parlamentarii nu au avut timp suficient să aprofundeze textul legii pentru a-l putea dezbate în mod adecvat. De această dată, se va ține cont de obiecțiile CCR și se vor respecta la linie termenele privind procedurile parlamentare.“, a încheiat Ion Mocioalcă.

JCS-A.M.