CARAŞ-SEVERIN – Asta a declarat liderul Pro România, deputatul Ion Mocioalcă, care susţine că, deşi respectă orice candidat din judeţ, totuşi nu poate să nu spună că „rezerva de cadre a PNL este foarte săracă, iar cea mai bună variantă pentru Consiliul Judeţean este Silviu Hurduzeu“!
Deputatul cărăşean ne-a declarat că alianța Pro Caraș-Severin, PSD – Pro România – ALDE, e bătută în cuie, şi că mai este de îndeplinit o simplă formalitate: semnarea protocolului. Şi la nivel naţional încă mai sunt negocieri despre care Mocioalcă spune că se vor finaliza chiar în acest weekend: „Sâmbătă sper ca pentru toate organizaţiile să se încheie negocierile. Sunt negocieri dure pentru că niciun partid din alianţă nu trebuie să fie de căruţă. În Caraş-Severin lucrurile sunt clare: alianţa cu PSD şi ALDE este bătută în cuie, este o alternativă la soluţiile improvizate ale celorlalte partide“.
Liderul Pro România spune că „noi nu facem înţelegeri pe sub masă. Am văzut că PNL Caraş-Severin a rămas singur, din moment ce USR şi-a lansat candidaţii la Consiliul Judeţean şi Primăria Reşiţa. Dacă sunt alte înţelegeri pe sub masă, între PNL şi USR, este problema lor. Noi facem totul la vedere. Şi în acest moment le oferim cărăşenilor candidatul cel mai autentic şi valoros la Consiliul Judeţean: Silviu Hurduzeu. Noi nu încercăm să convertim un om de afaceri în om politic pentru că nu merge aşa, cărăşenilor trebuie să le oferi un om cu experienţă în administraţie“.
Întrebat la ce se referă exact când spune de convertiri, Ion Mocioalcă a precizat: „La ceea ce face PNL Caraş-Severin. Ei puteau să îl aducă şi pe Messi, puteau şi pe Ronaldo, dar imaginaţia şi posibilităţile i-au dus la Romeo Dunca. Eu respect orice candidat, chiar şi dacă apare să candideze o coadă de mătură. O respect. Doar că eu consider că Pro România şi PSD oferă cărăşenilor o alternativă adevărată pentru administraţie“.
Din spusele deputatului cărăşean am mai aflat că şi la Primăria Reşiţa candidatul este tot comun, adică din partea Alianţei PSD-PRO-ALDE, cum comuni sunt şi candidaţii din încă 60 de localităţi din judeţ. La Primăria Caransebeş, lucrurile încă sunt incerte.
JCS-Nina Curiţa