CARAŞ-SEVERIN – În cadrul unei conferinţe de presă susţinută joi la Reşiţa, deputatul Ion Mocioalcă a precizat că a avut discuţii la vârful PSD şi al Guvernului despre problemele Caraş-Severinului.
Joi, 13 septembrie, primarii PSD au avut întâlnire la Reşiţa cu şeful lor de partid, Ion Mocioalcă, întâlnire în urma căreia, liderul PSD a susţinut şi o conferinţă de presă. „Şi-au prezentat problemele pe care le au şi sunt destule, de la lipsa banilor pentru proiecte la lipsa banilor pentru salarii“, a declarat Mocioalcă.
Deputatul cărăşean a spus că nu va vorbi în conferinţă despre realizările Guvernului privind măririle de pensii, salarii şi alte măsuri, ci despre problemele nerezolvate. „Acestea, adică problemele nerezolvate, sunt cele care ne apasă. Am avut discuţii la vârful PSD şi al Guvernului despre sprijinul dat Caraş-Severinului, dar şi despre cel care ar fi trebuit dat. Am discutat despre lipsa de finanţare a primăriilor cărăşene, despre investiţiile în drumurile judeţene, despre situaţia precară a spitalelor din Reşiţa şi Caransebeş. Discuţia importantă am avut-o cu şeful PSD, Liviu Dragnea, care mi-a reproşat de ce nu am mers până acum să vorbesc despre aceste probleme. I-am spus simplu: pentru că am crezut că le pot rezolva singur, iar acum când simt că nu mai pot, am ales varianta acestei discuţii“, a spus şeful PSD Caraş-Severin.
Mocioalcă susţine că toate problemele sunt în analiză şi că se vor găsi soluţii pentru toate, demersurile pentru unele dintre ele fiind începute deja.