Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Veche de peste un secol, moara de la Valeapai trebuie salvată de la uitare! Acesta este cel mai nou proiect al celor de la Acasă în Banat, iar intervenția crucială a voluntarilor va reuși să salveze de la distrugere una dintre morile de apă tradiționale din Banatul Montan!

Sâmbătă, 30 august, echipa Asociației Acasă în Banat organizează o acțiune de voluntariat la moara din satul Valeapai, comuna Ramna. Construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, moara de la Valeapai este un simbol al meșteșugului local și al modului de viață din satele de odinioară. Aflată în pericol de prăbușire după ani întregi de abandon, edificiul a atras atenția membrilor Asociației Acasă în Banat, care au decis să intervină rapid pentru salvarea sa. În anul 2024, moara de la Valeapai a fost preluată în concesiune de Asociația Acasă în Banat și, de atunci, echipa asociației a făcut demersuri în vederea transformării acesteia într-un muzeu al morăritului și un centru de desfășurare al atelierelor și evenimentelor culturale.

„Scopul este de a salva clădirea de la degradare și de a putea avansa cu proiectul de restaurare. De când am preluat administrarea clădirii, în urmă cu un an, am făcut mari eforturi pentru a o readuce la viață, însă greul abia acum începe! Nu vrem să intrăm în toamnă cu acoperișul clădirii în stare foarte proastă și de aceea avem nevoie de o echipă mare și harnică să îl reparăm provizoriu, pentru a putea opri degradările. Dacă nu intervenim acum, este posibil ca în această iarnă frontonul din spate să cedeze și părți mari din partea din spate să se prăbușească. Vom stabiliza zidurile și planșeele, vom descoperi partea afectată, vom construi o structură provizorie și vom acoperi zona aflată în stare critică. De asemenea, vom lucra și la interior, cu ajutorul unui maestru morar, pentru demontarea unor utilaje distruse de hoți, pentru a face diverse reparații și curățenie. Avem nevoie de cât mai mulți voluntari iubitori de patrimoniu, cu sau fără experiență, dornici să se implice.“, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

JCS-Nicoleta Moraru

FOTO: Acasă în Banat

Adaugă comentariu