Caraş-Severin, Romania

Echipa reşiţeană, pregătită de antrenorul Carol Gurgu, va avea o misiune extrem de grea în returul Ligii I de futsal, care se reia duminică, 27 ianuarie a.c.

Lot remaniat

Serios remaniată, după plecarea la alte cluburi, sau retragerea din activitate a o parte dintre foştii componenţi, Futsal Municipal Reşiţa are şanse minime de a prinde play-off-ul, în care vor fi angrenate ocupantele primelor şase locuri.

Chiar dacă a încheiat turul de campionat pe locul al V-lea, cu 15 puncte, după A.C.S. Odorheiu Secuiesc, 27 de puncte, CIP Deva, 26 de puncte, Futsal Club Craiova, 20 de puncte, şi CITY US Tg. Mureş, 18 puncte.

În prima etapă, reşiţenii primesc vizita oltenilor din Bănie, formaţie care se află pe poziţia a III-a a podiumului de premiere, şi care nu vrea să piardă contactul cu ocupantele primelor două locuri. De unde rezultă că meciul va fi unul extrem de greu.

„Chiar dacă am pierdut jucători cu experienţă, am convingerea că tinerii promovaţi vor aduce un suflu nou, şi vor compensa lipsa de experienţă“, ne-a declarat antrenorul Carol Gurgu. De altfel, tehnicianul reşiţean a definitivat, recent, lotul lărgit de jucători cu care va aborda returul.

Aceştia sunt: Bogdan Cărămălău, Alexandru Boncu, Alin Iosif Găină, Marius Mălăin, Florin Bârceanu, Cosmin Vucu, Nicolae Ţundrea, Cristian Oncică, Lucian Micu, Cristian Cremene, Claudiu Osain, Alexandru Crăciunescu, Andrei Sîrbu, Marius Mozici, Aurelian Curală, Narcis Stâncă, Andrei Szilagyi, Cristian Fomitescu şi Valentin Ilaş.

Marius Moraru