Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Senatorul Marcel Vela susţine că această epidemie „arată nu puterea unui virus, ci slăbiciunea unui guvern“!
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat miercuri că, în urma centralizării datelor privind cazurile de gripă din România, s-a constatat că s-a înregistrat a treia săptămână cu caracter epidemic, dar că este vorba despre o tulpină care determină manifestări uşoare şi medii. „Nu putem spune că ne confruntăm acum cu sezon mai sever decât în anii trecuţi, diferenţa constă în numărul mare de cazuri din acest an.
Numărul cazurilor de gripă va creşte şi în luna februarie, cirulaţia virusului fiind mai intensă în unele zone“, a precizat Sorina Pintea.

„Gripă avem în fiecare an, nu cred că este cazul să ne panicăm. Din fericire această gripă este datorată unei tulpini care are forme uşoare şi medii de manifestare. Vaccinarea rămâne şi în perioada următoare soluţia. Trebuie evitate aglomeraţiile, iar vacanţa copiilor de o săptămână credem că va rezolva – în mare măsură – această problemă“, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Ca măsuri de protecţie, autorităţile au precizat că apa şi săpunul sunt obligatorii. Purtaţi şi măşti de protecţie care să acopere şi gura şi nasul. De asemenea, medicii avertizează asupra pericolului spaţiilor aglomerate şi recomandă să nu vă duceţi copiii în mall-uri, în vacanţa care urmează. Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a anunţat, marţi, că numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 54, după ce în cursul zilei au mai fost înregistrate şapte decese. Ministrul Sănătăţii a mai precizat că numărul real de îmbolnăviri ar putea fi mai mare deoarece sunt spitale care nu raportează cazurile de gripă. Semnele gripei sunt febră mare, dureri musculare, oboseală profundă. Nu trebuie luate antibiotice, însă nu este bine să se facă exces cu antivirale, întrucât se poate dezvolta rezistenţa la boală.

Din fericire, Unitatea de Primiri Urgenţe Reşiţa nu s-a confruntat până în prezent şi nici în ultimele zile cu cazuri grave: „Cazuri de viroze sunt, desigur, însă corespunzător perioadei în care ne aflăm, a declarat pentru Jurnal de Caraş-Severin, medicul Emil Bunda. Nu au fost cazuri grave, doar insuficienţe respiratorii la vârste extreme, la copii şi bătrâni. Internări sunt, totuşi, foarte multe. În principiu, în ultimele zile s-au prezentat la UPU aproximativ 150 – 180 de bolnavi în descurs de 12 ore, mai mulţi decât într-o perioadă normală, asta datorită infecţiilor de căi respiratorii“.

Senatorul Marcel Vela consideră că la nivel naţional au fost achiziţionate doar 1.300.000 de doze de vaccin. „Acum, în loc să se importe vaccin din UE, urgent, cu o navă militară, Ministerul Sănătăţii a ridicat toate dozele din depozite lăsând farmaciile fără posibilitatea de aprovizionare. Din păcate, această epidemie arată încă o dată nu puterea unui virus ci slăbiciunea unui Guvern“, spunea într-o postare, pe o reţea de socializare, senatorul Marcel Vela.