Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Reședința județului va primi finanțarea necesară, prin POR, pentru reabilitarea infrastructurii educaționale din cele două cartiere!

În vara lui 2020, municipalitatea reșițeană anunța că pregătește reabilitarea, pe bani europeni, a școlilor și grădinițelor din două locații vitregite ale urbei, așa-numite zone marginalizate, mai exact din cartierele Mociur și Dealul Crucii. Se vorbea atunci despre aceste comunități care trăiesc în sărăcie, existând un risc crescut de abandon școlar. Dacă în cazul Mociurului – unde grădinița și școala funcționează în același imobil –, se vorbea despre o diferență de nivel între stradă și curte de 1,8 metri, la școala din Dealu Mare grupurile sanitare sunt în curte, grădinița fiind amenajată peste drum de aceasta, într-o veche casă de locuit, cu două camere.

Vestea cea bună, a finanțării, a venit în sfârșit prin vocea deputatului cărășean Dumitru Rujan: „Investim în dezvoltarea comunităților locale! Astăzi (14 februarie – n.r.) a fost semnat contractul de finanțare, prin POR, prin care municipiul Reșița va beneficia de 1.254.096,62 lei pentru modernizarea şi dotarea şcolilor şi grădiniţelor din zona urbană mediană (ZUM) – reabilitarea Şcolii Primare, a Grădiniței Mociur și a Grădiniței Dealu Mare“.

JCS-A.M.