CJAS a primit pentru 2008, 23,3 milioane de lei, bani destinaţi acestor medicamente. Suma, cea mai mare alocată judeţului în ultimii ani, ar putea creşte în urma posibilelor rectificări bugetare viitoare.
După rectificările de anul trecut, fondurile pentru „compensate“ au ajuns la 22,12 milioane de lei de la 18,88 de milioane la începutul anului. Aşadar, la început de 2008, judeţul are cu 4,5 milioane de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Liste şi preţuri
Aceste precizări au fost făcute de directorul CJAS ca urmare a modificărilor recente efectuate pe listele „compensatelor“ şi preţurilor acestora. „În prezent, farmaciile lucrează la actualizarea evidenţei electronice. Sper ca acest proces să fie finalizat cât mai repede“, ne-a declarat Stanciu.
În cursul dimineţii de ieri, o farmacie din zona Universităţii „Eftimie Murgu“ finalizase deja acest demers. Speranţele lui Stanciu erau ca şi alte farmacii să se mişte la fel de repede şi, până luni, listele să fie actualizate la toate farmaciile.
Loc de mai bine
Cetăţenii cu care am discutat consideră că fondurile puteau fi mai generoase de atât. „N-ar fi rău ca bugetul să fie mai mare, chiar dublu. Dar totul se corelează cu posibilităţile financiare de la nivel naţional“, opinează R.P., de 48 de ani. La fel crede şi Ion Gherga.
„Oricât de mare ar fi bugetul, e greu. Dacă pensiile cresc puţin, nici preţurile nu rămân pe loc. Dacă n-ar creşte preţurile, într-adevăr aş simţi că mă ajută creşterea bugetului la compensate“, crede pensionarul de 69 de ani.
Şi dna Maria Gherga crede acelaşi lucru: „Compensate sau nu, medicamentele tot sunt scumpe. Luna asta au un preţ, luna viitoare sunt mai scumpe“.
