Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Acesta a acceptat greu funcţia de conducere, misiunea sa nefiind deloc uşoară, în contextul problemelor cu care se confruntă spitalul!

Dispoziţia a fost dată de preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, conform acesteia, începând de astăzi, funcţia de director medical urmând să fie preluată de medicul Emil Achim Bunda! Cunoscut reșiţenilor și nu numai, datorită îndelungatei activităţi în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, noul director medical s-a aplecat întotdeauna cu profesionalism asupra meseriei. Decizia sa de a accepta această funcţie, de mare răspundere, a fost însă grea: „A fost o alegere grea să accept, a declarat pentru cotidianul nostru Emil Bunda, şi sper din tot sufletul să facem treabă, atât cât se poate, la acest spital, extraordinar de drag mie. În momentul ăsta sper să colaborez bine cu colegii mei, deşi noi oricum colaborăm, şi sper să avem rezultate bune din punctul de vedere al actului medical, pentru că despre asta vorbim. Sper să existe înţelegere din partea tuturor şi toată disponibilitatea, pentru a rezolva problemele actuale ale celui mai mare spital din judeţ“.

Doctorul Bunda a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ din Timişoara în anul 1996, a fost medic la Dognecea, la Ramna, din 1999 a lucrat o perioadă în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, fiind medic la Regimentul 19 – 29 Rachete, apoi medic de familie la Reşiţa şi, din 2003, la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJUR.

JCS-Alexandra Gorghiu