Caraş-Severin, Romania


REȘIȚA – Este vorba de un protest la nivel naţional, la care s-a alăturat şi filiala Caraş-Severin a Colegiului Medicilor Veterinari din România!

Medicii s-au alăturat, într-o primă fază, protestului general din ţară, respectiv pichetarea sediilor DSVSA şi a sediului ANSVSA (la Bucureşti), urmând ca în faza următoare să solicite în instanţă lista de revendicări. În principiu, până la soluţionarea revendicărilor, ei vor picheta zilnic sediile din ţară cu câte 5-6 medici veterinari, timp de trei ore, între orele 10.00 – 13.00.

Ce îi nemulţumeşte cel mai mult este neaplicarea Legii 236/2019 şi a OUG 117/2020 de către ANSVSA, prin care nu primesc acea sumă lunară brută de 10.000 lei pentru fiecare contract de concesiune sau de prestări servicii aflat în derulare. Nu toţi medicii veterinari participă la aceste proteste, însă cei care sunt hotărâţi să-şi primească drepturile şi-au suspendat activitatea, ei asigurând doar urgenţele sanitar-veterinare.

Preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari – Filiala Caraş-Severin, dr. Alin Sever Deteşan, explică de ce s-a ajuns la această situaţie tensionată: „Mai sunt între colegii noştri unii care nu îmbrăţişează ideea, dar e vorba de cei care consideră că ar trebui să ne câştigăm drepturile în instanţă, numai că noi am ales această variantă a pichetării ca prim pas şi abia după aceea vom merge prin instanţe. Alţii cred că ar fi mai oportun să facă aceste activităţi chiar dacă nu sunt plătite, fiindcă au angajaţi şi au de dat salarii la sfârşitul lunii. Mai e cea de-a treia categorie a medicilor veterinari care se simt ameninţaţi că le sunt reziliate contractele de concesiune sau de prestări servicii şi rămân fără obiectul muncii. La noi în judeţ sunt 60 la sută de acord cu protestul. Avem 35 de medici veterinari care sunt cu contracte, iar în total suntem 80 care suntem înscrişi în colegiu, cu drept de liberă practică. Mai există colegiul de stat, în care sunt aproape 60, deci în total suntem 140 de medici veterinari în Caraş-Severin. La protest participă doar cei care au contract cu statul, fiindcă ei sunt văduviţi şi de greutăţi financiare, şi de greutăţi prin actualele acţiuni de inspecţii în exploataţii, ceea ce înseamnă 60 la sută, adică 20 de cabinete veterinare, 10 de doctori care au în spate angajaţi, familii şi fiecare cu problemele lui. Nu e doar un miting sau o pichetare pe motive financiare, adică chiar dacă avem o lege favorabilă încă din decembrie 2019, nepusă în practică creează probleme. Ne confruntăm şi cu lipsa de fonduri din cauză că animalele s-au împuţinat de la an la an, iar tarifele cu care noi lucrăm nu mai sunt actualizate din 2013. Deci, fondurile cabinetelor sunt tot mai mici, s-a ajuns în situaţia în care colegi de-ai noştri câştigă sub salariul minim pe economie. Referitor la obligativitatea de a face inspecţiile în exploataţii în perioada asta, e o perioadă dificilă, iar ei, inclusiv statul, prin unele instituţii, chiar la DSVSA, nu mai au program cu publicul. Să ne înţelegem, cum adică, voi nu vreţi să vă îmbolnăviţi, dar pe noi ne obligaţi şi ne trimiteţi din casă în casă fără echipament. Ne mai şi ameninţaţi că dacă nu mergem, ne reziliaţi contractele. Nu e în regulă“.

Deteşan a adăugat că în mediul rural, din cauza neactualizării tarifelor pentru acţiunile cuprinse în Programul Strategic Naţional, unele cabinete nu mai fac faţă cheltuielilor, medicii neavând cu ce să-şi plătească tehnicienii. Pe de altă parte, contractele de concesiune/prestări servicii încheiate cu DSVSA au clauze care îi obligă pe medicii veterinari să facă activităţi pentru care nu sunt nici specializaţi, nici acreditaţi. La fel, măsurile prevăzute de noua procedură de inspecții nu figurează în contracte și nu sunt retribuite.

Protestul general al medicilor veterinari cu drept de liberă practică a debutat luni dimineaţă, acesta urmând să continue până la soluţionarea revendicărilor, iar în caz contrar, vor fi solicitate în instanţă. Sunt şi situaţii particulare în ţară, cum e cea de la Hunedoara, a precizat Alin Deteşan, acolo protestul fiind declanşat spontan încă de vineri, pentru că preşedintele filialei colegiului este chiar directorul DSVSA.

JCS-Alexandra Gorghiu

Adaugă comentariu