Deşi, în mod normal, nu trebuia să-şi facă probleme, echipa reşiţeană a evoluat cu mult trac, jucătorii fiind vizibil marcaţi de miza partidei, de necesitatea obţinerii celor trei puncte.
Astfel că au… marcat cu greu, având puterea să revină în două rânduri, de la 0-1, respectiv 1-2. Pentru ca, în final, să se impună cu 3-2.
În chiar minutul 2, lovitură de teatru: brazilianul Ayers Zimao (19 ani) s-a jucat cu defensiva reşiţeană şi a deschis scorul.
Acelaşi Zimao a fost foarte aproape de a mări avantajul echipei sale, trei minute mai târziu, şutând imprecis din poziţie foarte bună. Replica gazdelor nu s-a lăsat aşteptată, Gideon (min. 10) a reuşit să trimită peste poartă din şase metri, iar Mihalcea nu a profitat de poziţiile foarte bune în care s-a aflat, în minutele 13 şi 20. Inevitabilul s-a produs în minutul 24, când Marincău a restabilit egalitatea. În continuare, reşiţenii s-au întrecut în ocazii clare: Gideon (min. 28), Mihalcea (min. 37 şi 38), Lazarovici (40) şi Cojocaru (min. 43).
La reluare, după doar cinci minute, Hodor a redus la tăcere asistenţa, printr-un gol frumos, din lovitură liberă de la circa 18 metri: 1-2!
Dar, în minutul 58, Cojocaru avea să-şi răscupere greşeala din minutul 52, când a ratat singur cu portarul, reuşind să restabilească egalitatea la 2-2, din centrarea lui Boterez. În fine, iminentul gol victorios a venit în minutul 63, cornerul lui Doană fiind materializat de Marincău.
Caseta tehnică
Stadion „Mircea Chivu“; spectatori: circa 500; timp frumos; teren uşor alunecos; F.C.M. Reşiţa: Iovanovici – Panaitescu, Tânc, Marincău – Boterez, Doană, Lazarovici, Ciubăncan – Mihalcea (min. 61, Crişan), Gideon (min. 74, Martinescu), Cojocaru (min. 85, Novăcescu); Antrenori: Alexandru Pelici, Leo Doană, Marcel Rusu; F.C. Baia Mare: Gordin (min. 85, Jurje) – Săndulescu, Hodor, Bichiri, Vagner – Szentlaszloy, Şuteu, Iaţu (min. 82, Batiu), Negrea – Ayers Zimao, Fabian (min. min. 78, Tomoioagă). Antrenor: Emil Kemeneş.
Au arbitrat: Istvan Kovacs (Carei), asistat de Cornel Avram şi Flavius Damaschin (ambii din Timişoara). Rezervă: Dorin Voina (Reşiţa).
Marius Moraru
