Caraş-Severin, Romania

Echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa a pierdut aproape orice şansă de a se menţine în Liga Naţională, odată cu înfrângerea în faţa unei echipe din zona inferioară a clasamentului. Universitatea a început bine şi chiar s-a aflat la conducere. Prima repriză a fost echilibrată, dar partea secundă a adus dezastrul de pe teren. Fetele lui Florin Pera au făcut un număr neverosimil de greşeli şi au încheiat meciul în genunchi şi în lacrimi.

„Am avut un început cred eu destul de bun, fetele au intrat în teren destul de motivate, dar au fost şi unele decizii ale arbitrilor care nu ne-au lăsat să ne desprindem. A fost o primă repriză echilibrată în care am greşit enorm de mult chiar dacă am fost aproape de Braşov, dar şi aşa am ratat extrem de mult. În repriza a doua, Braşovul ne-a fost clar superioară, se vede că au jucătoare de mare valoare, iar noi am ratat cât nu am făcut-o în tot campionatul, aşa ceva nici nu îmi vine să cred, pentru că au fost peste 15 ratări în situaţii de singur cu portarul. Păcat. Nu ne-a mai ajutat absolut nimeni, jucătoarele au plecat rând pe rând şi am rămas cu un lot foarte, foarte subţire valoric, mult sub nivelul Ligii Naţionale şi aşa ne-am luptat cât am putut, dar nu putem emite pretenţii la investiţiile făcute la echipă. Asta e, trebuie să fim realişti, dacă doream să facem performanţă trebuia să facem ceva investiţii, să aducem câteva jucătoare care să ne dea o oarecare siguranţă pentru a ne lupta cu adversarele noastre“, a spus antrenorul echipei reşiţene, Florin Pera.