Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Lista unităților de învățământ preuniversitar incluse în Programul național a fost publicată în Monitorul Oficial. 32 de unități de învățământ din județ au fost incluse în acest program, urmând ca elevii care le frecventează să primească un suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, a precizat într-o declarație politică adresată Camerei Deputaților, deputatul social-democrat Marius Damian!

„Astfel de obiective sunt importante pentru promovarea accesului la educație și egalitate în societate, contribuind la diminuarea disparităților dintre mediile urban și rural, oferind suport social pentru copiii expuși riscului de excluziune socială. În calitate de deputat de Caraș-Severin am susținut mereu astfel de programe care vin în sprijinul elevilor și odată cu implementarea lor sperăm să contribuim la scăderea abandonului școlar.“, a precizat Damian.

Pe lista publicată în Monitorul Oficial se află 3 unități de învățământ din orașele Moldova Nouă, Băile Herculane și Bocșa, celelalte 29 de unități de învățământ beneficiare fiind din comunele Bozovici, Eftimie-Murgu, Sasca Montană, Turnu Ruieni, Marga, Armeniș, Ciclova Română, Dognecea, Gârnic, Bucoșnița, Ramna, Vrani, Prigor, Fârliug, Coronini, Ezeriș, Dalboșeț, Vermeș, Slatina-Timiș, Măureni, Ciuchici, Grădinari, Băuțar, Domașnea, Doclin, Ciudanovița, Cărbunari, Târnova și Buchin. „Guvernul condus de primul-ministru Marcel Ciolacu a alocat suma de 1.019.223 mii lei pentru acest program pentru anul curent, iar 458.833 de elevi din peste 1.223 de unități școlare se vor bucura de suportul alimentar susținut de Programul Național «Masă caldă».“, a subliniat deputatul Marius Damian, la finalul declarației sale politice.

JCS-B.P.