Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La finalul acestei săptămâni a avut loc la București, pe stadionul „Iolanda Balaș”, Campionatul Național de 20 de km marș, acolo unde reșițenii s-au evidențiat și în acest an.  Nu mai puțin de 12 medalii au cucerit mărșăluitorii reșițeni: cinci medalii de aur, cinci de argint şi două de bronz!

Dintre cele 12 medalii cucerite de sportivii de la Clubul Sportiv Universitatea şi de la Clubul Sportiv Municipal Reşiţa, opt au fost cucerite la individual şi patru în competiţiile echipelor. Titlurile naţionale de seniori au revenit sportivilor Narcis Mihăilă (CSU-CSM Reşiţa) şi Ana Rodean (CSU Alba Iulia-CSU Reşiţa). La feminin, pe podium au urcat Mihaela Acatrinei şi Mihaela Puşcaşu, iar la masculin vicecampion al ţării a devenit Marius Cocioran. La categoria tineret, Ionuţ Pleşu a cucerit medalia de aur, în vreme ce argintul i-a revenit lui Remus Rădoi. Tot la tineret, dar în întrecerea feminină, Loredana Cocoş şi-a adjudecat medalia de bronz.

La echipe, la seniori, echipa masculină compusă din Narcis Mihăilă, Marius Cocioran şi Atila Balogh a devenit campioană naţională, iar cea feminină, în componenţa Mihaela Puşcaşu, Lăcrămioara Căruceriu şi Loredana Cocoş, a luat argintul. Echipa de tineret formată din Ionuţ Pleşu, Remus Rădoi şi Samuel Poliţă, a devenit campioană naţională la această categorie de vârstă şi vicecampioană la seniori.

Octavian Măzăran, Gheorghe Ardeleanu şi Marius Cocioran sunt antrenorii sportivilor reșițeni.

JCS-Ștefan Moraru