Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Campionatul Național de seniori și tineret, atât la individual, cât și pe echipe, în proba de 10 km marș, va avea loc sâmbătă, 30 octombrie, în orașul de pe râul Bega!

„Competiția va avea loc în Timișoara, pe un traseu amenajat, în jurul stadionului Dan Păltinișanu. Sportivii reșițeni care vor participa la această competiție sunt Marius Cocioran, Narcis Mihăilă și Balog Atila. Toți trei vor forma o echipă de seniori. A doua echipă de seniori va fi formată din Ionuț Pleșu, Remus Rădoi și Ilie Samuel Poliță. La fete, la categoria senioare, vom avea echipa formată din Lăcrimioara Căruceriu, Mihaela Pușcașu și Loredana Cocoș. Să sperăm că și de această data sportivii reșițeni se vor întoarce cu medalii. Vom încerca să ne păstrăm titlul național la seniori, atât la individual, cât și pe echipe. De asemenea, aș dori să mai menționez faptul că vor participa, la individual, pentru Clubul Sportiv Universitatea Reșița, în dublă legitimare cu Unirea Alba Iulia, sportivele Ana Rodean și Mihaela Pușcașu. După cum am spus, toți sportivii vor participa pentru Clubul Sportiv Universitatea Reșița și Clubul Sportiv Municipal Reșița”, a declarat antrenorul Octavian Măzăran.

JCS-Ștefan Moraru