REŞIŢA – Câţiva fani din Reşiţa ai actorului american decedat sâmbătă într-un accident de maşină vor să organizeze vineri, 6 decembrie, un marş în memoria sa.
„Marcaţi de moartea celebrului actor Paul Walker, carismaticul interpret al rolurilor principale din seria „The Fast and The Furious/Furios si Iute“, fanii reşiteni, dar şi ai actorului american, organizează vineri, 6 decembrie 2013, un marş în memoria acestuia. Astfel, cei care l-au plăcut sunt aşteptaţi în parcarea Bistro, cu începere de la ora 20:00, pentru ca în jurul orei 21:15 să plece înspre parcarea Câlnicel, locul uzual de întâlnire al celor pasionaţi de cai-putere şi cauciucuri încinse. Dorim ca întâlnirea noastră de vineri seara să aiba loc în cinstea persoanei care ne-a inspirat pe mulţi, timp de 14 ani, Paul Walker. Este regretabil ce s-a întâmplat, un şoc, dar avem de învăţat din aceasta oribilă întâmplare. Astfel, aş dori să ne întâlnim vineri, cu toţii, iar la ora 21:15 să pornim încet, în coloană, către parcarea Câlnicel, purtând pe maşini sau pe tricouri o poză cu Paul (după posibilităţi). Astfel putem să îi arătăm, acolo sus unde este, recunoştinţa pentru munca lui, pentru inspiraţia care ne-a oferit-o, dar cel mai mult pentru caracterul şi felul lui de a fi! Vă aşteptăm în număr cât mai mare şi să încingem cât mai multe motoare şi cauciucuri în cinstea lui Paul Walker. Odihneşte-te în pace, Frate!!! Pentru că noi, cei ce purtăm această pasiune, pâna la urmă, suntem cu toţii fraţi!“, scrie Vlad Munteanu pe Facebook.