Caraş-Severin, Romania

VEST – Asta e concluzia celei de-a X-a ediții a Galei Premiilor Lugojene, derulată sub genericul „Lugojeni cu care România se mândrește“!

Evenimentul a avut loc zilele trecute la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu“. Acesta a marcat și decernarea prestigioaselor Premii „Josif Constantin Drăgan“ 2024. Această ediție jubiliară, organizată de Primăria Municipiului Lugoj în parteneriat cu Fundația Europeană Drăgan, săptămânalul „Redeșteptarea“ și portalul „Lugojeanul“, a celebrat excelența locală și contribuțiile remarcabile ale personalităților lugojene la dezvoltarea comunității.

Evenimentul a debutat pe acordurile melodiei „Ana Lugojana“, marcând emoția unei seri speciale. Prezentatorul galei, Ion Moldovan, a evidențiat importanța acestei tradiții, menționând că scopul galei este „de a aduce în lumină lugojenii care au reușit să facă diferența prin munca și dedicarea lor“. Au fost acordate șase trofee de excelență pentru realizări în educație, cultură, sport, economie și domeniul social.

Marele Premiu „Josif Constantin Drăgan“, cea mai importantă distincție a serii, a recompensat o activitate excepțională în beneficiul comunității. Printre laureați s-a numărat antreprenorul Marius Gaidoș, care a primit Trofeul de excelență în domeniul Economic pentru realizările sale impresionante în construcții și modernizarea infrastructurii.

Marius Gaidoș este un antreprenor vizionar, originar din Lugoj, cunoscut pentru determinarea și inovația sa. După studii la Facultatea de Mecanică din Timișoara, Gaidoș și-a început cariera la fabrica Timișul Lugoj, unde, prin competență și implicare, a fost promovat rapid. După Revoluție, experiența acumulată în Germania l-a inspirat să se întoarcă acasă și să înființeze una dintre primele fabrici de pavaje și dale din România.„Firma mea de suflet a fost ideea mea de la vremea respectivă… Am început cu utilaje simpliste și am construit ceva durabil. Este o poveste frumoasă și un succes maxim.“, a declarat Gaidoș în discursul său.

În timp, antreprenorul a dezvoltat mai multe afaceri, inclusiv preluarea firmelor Brochi Long și Silcom, care este condusă acum de fiul său, Paul Gaidoș. De asemenea, a investit în modernizarea unor repere cheie ale orașului Lugoj, precum Hotelul Dacia, dar și în infrastructura centrului orașului Reșița.

Ioan Popa, primarul Reșiței, a vorbit despre contribuțiile lui Marius Gaidoș la dezvoltarea urbană, mai ales în contextul proiectului de modernizare a centrului civic al Reșiței: „Am început timid, cu lucrări mai mărunte. Prima noastră colaborare a fost modernizarea promenadei pe malul Bârzavei și a aliniamentului de platani. După care a venit marea lucrare de modernizare a centrului civic, un proiect european cu o finanțare de circa 6 milioane de euro. Lucrarea a fost dusă la bun sfârșit impecabil, chiar înainte de termen. E vorba de 2,5 hectare de pavaj din granit, cu infrastructura complet refăcută. Domnul Gaidoș și echipa sa au făcut o treabă excelentă.“

Marius Gaidoș nu este doar un om de afaceri de succes, ci și un sprijin constant pentru comunitate. A contribuit la modernizarea școlilor, grădinițelor și bisericilor din Lugoj şi nu numai, sponsorizând evenimente culturale și sociale. Episcopul Lucian al Caransebeșului a oferit o perspectivă emoționantă asupra relației dintre Gaidoș și comunitatea religioasă: „Domnul Gaidoș este un om de cuvânt, un om de omenie și de acțiune. Am colaborat cu el pentru restaurarea centrului eparhial și alte lucrări importante. Este un exemplu de seriozitate și responsabilitate, iar bisericile noastre au beneficiat de lucrări de calitate datorită domniei sale. Este foarte greu astăzi să găsești oameni și firme care să înțeleagă nevoile celor din jur și să colaboreze pe termen lung.“

În discursul său, Marius Gaidoș a mulțumit pentru această recunoaștere specială, subliniind că „cea mai importantă recunoaștere pe care o poate primi cineva este cea din partea propriei comunități. Este momentul cel mai important din viața mea de până acum. Toate s-au regăsit și se regăsesc într-un singur nume, Lugoj, și o să vă spun de ce. Indiferent de relațiile mele, că sunt internaționale sau sunt relații locale, toată lumea mă știe Marius Gaidoș de la Lugoj. Când vrei ceva la Lugoj, de multe ori, lumea nu spunea <<du-te la primărie>>, ci <<du-te la Marius Gaidoș să te ajute, să fie alături de tine>>.  Vreau în final să vă spun o nemulțumire pe care o am și vreau să o împărtășesc. Îmi pare rău că n-am făcut mai mult. Am făcut doar cât am putut. Și tot în final vă spun din tot sufletul tuturora celora care sunteți de față și care nu sunt, ci sunt alături de mine. Mulțumesc!“

Noi nu adăugăm decât atât: Marius Gaidoş merită din plin să îi fie recunoscute omenia, seriozitatea, implicarea şi profesionalismul.

JCS-Denis Dutca

Adaugă comentariu