Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Marius Cocioran a reușit să facă o cursă excelentă la Campionatul European de marș desfăşurat în Cehia, la Podebrady!

Cocioran a încheiat proba de 50 de km marș în 3 ore, 55 de minute şi 29 de secunde. La finalul Europeanului, Marius s-a clasat pe locul 12 la individual și s-a calificat astfel pentru a treia oară consecutiv la Jocurile Olimpice. Din păcate, Narcis Mihăilă nu a încheiat cursa şi a ratat astfel şansa de a fi prezent la a doua sa Olimpiadă.

Cursa a fost excelentă pentru mine, având în vedere că am reuşit să fac record naţional. Mai mult nici nu puteam să-mi doresc. Am avut şi vreme foarte bună, care pe mine m-a ajutat. Nu a fost foarte cald, cerul a fost înnorat. Legat de cursă, am pornit în aşa fel încât să pot să o duc până la capăt şi să mă şi calific la Jocurile Olimpice. Mi-am făcut nişte calcule, ştiam cam ce timp îmi trebuie ca să-mi asigur calificarea. Şi, dacă totul a mers bine, am reuşit şi record naţional. Sincer, m-am gândit că aş putea bate recordul. Am cedat puţin pe final, se putea şi mai bine, dar, per total, sunt foarte mulţumit. Este pentru a patra oară când bat recordul pe această distanţă. O evoluţie foarte bună a avut şi Remus Rădoi, colegul şi elevul meu. Chiar sunt mândru de el, vreau să îl felicit, pentru că a făcut o cursă excelentă. A avut ceva probleme în pregătire, dar a dat dovadă de profesionalism şi voinţă, cred că are în faţă un viitor frumos. Îmi pare rău de colegul meu de suferinţă, Narcis Mihăilă, care nu a reuşit să se califice. Mi-aş fi dorit să mergem împreună. Pe această cale, îi transmit să ţină capul sus şi să meargă mai departe, pentru că de putut, poate. Vom munci împreună mai departe. Nu această Olimpiadă este capăt de linie, a declarat Marius Cocioran.

Putem să spunem că suntem bucuroşi în primul rând de noul record naţional al sportivului Marius Cocioran în proba de 50 km, record care anterior i-a aparţinut tot lui. Şi-a îmbunătăţit recordul cu 30 de secunde, timpul nou fiind de 3 ore, 55 de minute şi 29 de secunde. El a ocupat locul 12 la individual, iar echipa României, formată în totalitate din sportivi de la CS Municipal şi CS Universitatea Reşiţa, mă refer la Marius Cocioran, Remus Rădoi şi Ionuţ Pleşu, a ocupat locul 6. Marius Cocioran a realizat un timp care, conform punctajului ranking, îi va da dreptul de a participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Noi spunem că este calificat în proporţie de 99%, ţinând cont că în data de 31 mai se închide seria concursurilor, se va trage linie şi vom afla cei 60 de participanţi în proba de 50 km de la Olimpiadă. Suntem încrezători şi, conform punctajului, credem că este ca şi calificat. În acelaşi timp, Ana Rodean, sportivă de la CS Universitatea Reşiţa în dublă legitimare cu Unirea Alba Iulia, a făcut un nou record naţional în proba de 35 de km, ceea ce ne dă speranţe că pe viitor ea se va califica la Campionatele Mondiale din Oregon, din anul 2022. Din echipa României, mai vreau să-l menţionez pe Remus Rădoi, care şi-a îmbunătăţit cu aproape 5 minute timpul în proba de 50 km. Acum o lună, la Campionatele Naţionale de la Dudince, el îşi mai îmbunătăţise o dată timpul cu peste 13 minute. Suntem încrezători, iată, vin şi sportivi tineri din urmă, sportivi care, în perspectivă, vor putea să ia locul lui Marius Cocioran şi Narcis Mihăilă. Din păcate, Narcis a avut din nou probleme la stomac şi a fost nevoit să abandoneze în cursa din Cehia, a spus antrenorul Octavian Măzăran.

JCS-Ștefan Moraru