BOCŞA – Din postura de consilier local şi din cea de consilier în Consiliul Bisericii „Sf. Nicolae” din Bocşa Română, tânărul consilier a ales să se implice mai mult în activitatea preoţilor din Bocşa, în activitatea Centrelor de tineret care există şi care se vor înfiinţa în oraş, în găsirea soluţiilor pentru oamenii cu probleme sociale şi de sănătate.
Şi pentru că este genul de om care face mult şi vorbeşte puţin, vom exemplifica din începuturile modeste ale implicării sale în aceste activităţi. În primul rând a contribuit cu bucurie la deplasarea copiilor de la Centrul de tineret Vasiova în tabăra de pe Clisura Dunării; a contribuit la organizarea evenimentelor cultural-religioase din cadrul Bisericii „Sf. Nicolae” din Bocşa Română şi aici a avut marea bucurie de a-l cunoaşte pe pr.prof. dr. Ioan Sauca, un om excepţional şi o personalitate de marcă a oraşului Bocşa dar şi a teologiei româneşti. Prof.dr. Ioan Sauca este profesor universitar, consilier la Patriarhia Română, secretar executiv pentru studii ortodoxe şi misionare în cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, director al Institutului Ecumenic de la Bossey din cadrul Universităţii din Geneva, secretar general asociat al Consiliului Mondial al Bisericilor, dar mai ales este fiu al Bocşei, care s-a format la Bocşa şi care, în perioada 1977-1984 a condus destinele Corului bisericesc din Bocşa Română. „Am avut onoarea să-l cunosc, să stăm de vorbă şi m-am bucurat de aprecierile domniei sale. A apreciat implicarea mea în viaţa oamenilor. A fost o mare bucurie şi onoare pentru bocşeni să-l aibă la Sf. Liturghie pe teologul şi profesorul Ioan Sauca, iar eu mă simt onorat să pot vorbi cu un astfel de om“ ne-a spus Marian Bocşan.
Despre activitatea sa din ultima vreme, Marian Bocşan ne-a spus că îşi doreşte să fie în continuare alături de biserică, de copii, de personalităţi ale culturii bocşene, dar şi de oamenii cu probleme grave de sănătate, cu probleme sociale, care nu aşteaptă pachete şi pomană, ci caută soluţii pe termen lung. „În acest sens recent m-am implicat în ajutorarea unor familii cu probleme foarte grave: familia Dumitru Nicolae din Bocşa, este formată din tată de 53 de ani şi o fetiţă de 10 ani. Mama a decedat în 2011. Tatăl lucrează zilier, nu are un venit stabil, el însuşi fiind bolnav. Omul se gândeşte la viitorul fetiţei şi se zbate să-i obţină o pensie de urmaş din partea mamei. Mi-a cerut ajutorul şi încerc să-i ajut, încerc să găsesc calea legală pentru ca fetiţa să aibă un viitor sigur.
Familia Galea Claudiu-Sebastian este o altă familie care se luptă cu greutăţile. Este formată din tată, mamă şi 5 copii. Tatăl este bolnav de epilepsie, din anul 2005 este pensionat de boală. Mama nu lucrează din anul 2006. Sursa de venit este redusă: pensia de handicap şi alocaţia copiiilor. Băiatul cel mare este în clasa a X-a la Şcoala specială din Bocşa şi prezintă tulburări de comportament (agitaţie), e un copil cu probleme. Din cauza sursei neconstante de bani familia nu-şi permite tratament corect nici pentru tată, nici pentru copil. Ceilalţi copii ai familiei sunt mai mici: clasa a VII-a, cl. a III-a, clasa 0 şi un băieţel de 2 ani. Familia nu vrea pomană, ci vrea ajutor pentru un trai onest, dreptul la muncă pentru mama copiilor. Încerc să-i ajut pentru a-şi obţine medicamentaţia compensată; încerc să sprijin cu consultanţă juridică pentru a-şi obţine moştenirea de terenuri ale familiei care pot constitui un venit pentru ei; încerc să-i găsesc mamei un loc de muncă pe la societăţi pe care le cunosc şi unde consider că ar face faţă solicitărilor; încerc să ajut copiii familiei, caut soluţii pentru a integra această familie în societate într-un mod demn, nu umilitor.
Sunt mulţi oameni în oraşul Bocşa care, din cauza sărăciei, nu-şi pot căuta şi obţine drepturile, iar pentru aceşti oameni eu încerc să caut soluţii legale şi eficiente“ ne-a declarat consilierul local, Marian Bocşan.