Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Maria Rață a început fotbalul la Mundo în urmă cu trei ani, la vârsta de 10 ani, alături de cei doi frați, sub conducerea lui Lucian Popa și Lucian Dobre! 

Visul BIMBO, programul prin care tinerele talente au posibilitatea să participe la un stagiu de pregătire la FC Barcelona, i-a oferit șansa Mariei de a participa în perioada 13-19 mai 2025 la pregătire alături de echipa catalană.

Maria Rață, tânăra componentă a clubului nostru, în vârstă de 13 ani, a început fotbalul în urmă cu 3 ani de zile la Mundo, alături de cei doi frați ai ei. A descoperit fotbalul și pe zi ce trece începe să îndrăgească tot mai mult acest sport. Deja fotbalul este parte din viața ei și este mai mult decât o pasiune. În acest moment, Maria Rață este componentă a clubului Mundo, dar evoluează la echipa de fete din oraș, la Sporting Banat. Maria este o fată serioasă, dornică de a face performanță și în urmă cu o săptămână a aplicat la programul Visul BIMBO. Acesta este un program care ajută tinerele talente să aibă parte de o experiență deosebită și anume de a se pregăti timp de o săptămână alături de tinerele de la faimosul club catalan FC Barcelona. A avut norocul să fie selectată printre fetițele care vor participa la acest stagiu și este al doilea an când se organizează. Costurile stagiului sunt acoperite de către organizatori și Maria va fi însoțită de un părinte. Îi dorim mult succes și ne bucurăm pentru realizările ei. Ne bucurăm că deja un prim vis de-al ei se îndeplinește după trei ani de activitate în domeniul fotbalului și ne dorim ca acest stagiu să fie doar o primă etapă în cariera ei.”, a declarat Nicu Belcea, managerul administrativ de la Mundo.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu