Nu a venit cu surle şi trâmbiţe să revendice coroana şi tronul ţării, nici pensii sau funcţii politice, nu a venit să „popească“ pe nimeni. A venit, ca un simplu cetăţean român, să reviziteze locul naşterii sale.
Curtea palatului a fost plină atât de nostalgici ai monarhiei, cât şi de curioşi. În definitiv, nu poţi să vezi în fiecare zi pe ultimul lider de stat din timpul celui de-al doilea război mondial… O parte din discursul său s-a referit şi la subiectul sensibil în acest caz al proprietăţii private.
Revendicarea, şi, ulterior, obţinerea Domeniului Regal Sinaia, a iscat multe controverse. Însă, se uită că primul rege al românilor, Carol I, îl construise din bani proprii, şi nu din cei de pe lista civilă aprobată de statul român (deh, omul era german, mai strâns la buzunare cu banul public…).
Era aşadar vorba despre o proprietate privată, confiscată de către regimul comunist, care, câteva decenii mai târziu, va proceda într-un mod mult mai abuziv pentru a-şi ridica propriul său „palat“, Casa Poporului. Apoi, regele a declarat că această zonă va rămâne în continuare în circuitul turistic. Şi atunci, te poţi întreba de ce s-a mai zbătut atât să îl obţină, dacă nimic nu se va schimba? A făcut-o pentru a-şi apăra dreptul.
Dreptul de proprietate garantat de legile României, atât de des ignorate de potentaţii actuali. Poate şi din acest motiv, Mihai I îşi merită apelativul de Majestate. La care are dreptul nu datorită unor legi sau a divinităţii, ci propriului său bun-simţ.
Nina Curiţa