CARANSEBEȘ – O adevărată „instituție“ de artă și cultură, Maia Morgenstern a fost prezentă duminică la Caransebeș, la invitația primarului Felix Borcean!
În prima parte a zilei, cu lansarea a două romane-jurnal „Nu sunt eu“ și „Eu sunt Maia“. „Sunt cărți ale prieteniei, nu am pretenția că sunt scriitoare, nu am această ambiție, pur și simplu uneori vine impulsul că am ceva de spus, că-mi amintesc ceva. Pe măsură ce înaintez în vârstă amintirile vin la suprafață, scriu cum pot și când pot! Sunt povești scurte, capitolașe, sigur că m-ar interesa cândva, după ce veți fi citit cartea, să ne întâlnim și să avem un dialog deschis, să-mi povestiți, să mă întrebați mai multe. Nu știu, nu aștept, domnul Mel Gibson spunea <<asta nu știe să primească laude>>, cînd începea să mă laude mă căram, nu știu să primesc laude, complimente, și n-am de gând să învăț. Prefer un dialog deschis, chiar și cu întrebări incomode!“, a spus îndrăgita actriță, care a recunoscut că „îmi port părul alb ca să mă întâlnesc cu mama în oglindă“.
Au curs întrebările din auditoriu, dialogul fiind unul mai mult decât relaxat. „Teatru sau film?“, „Ce sfaturi aveți pentru cei tineri care vor să devină actori?“, „De ce ați ales o Maia tânără pentru copertă?“, „Scrieți cu ușurință când vă așezați la masa de scris?“, „Ce piesă de teatru vă e mai aproape de suflet?“ sau „Cum ați lucrat cu Mel Gibson în Patimile lui Hristos?“ sunt doar cîteva din întrebările la care marea actriță a răspuns cu nonșalanță și cu umor.
Iar seara, în fața unei săli arhipline la Casa de Cultură, Maia Morgenstern a urcat pe scenă cu spectacolul „Nu sunt eu“, demonstrând, dacă mai era nevoie, că rămâne una din cele mai importante actrițe românce ale vremurilor noastre. „Sala Casei de Cultură a fost arhiplină, iar spectatorii au așteptat cu nerăbdare să facă cunoștință cu <<Nu sunt eu>>. Un carusel de emoții. Multe emoții. Atât pentru mine, cât și pentru ei. Aplauze. Multe aplauze. A fost frumos. Mulțumesc publicului, colegilor, și celor ce ne-au invitat, Primăriei Caransebeș și domnului Primar Borcean, prietenului nostru, Ery Pervulescu. Sperăm la o revedere cât mai curând!“, au fost impresiile marii actrițe după regalul de teatru de la Caransebeș.
JCS-R.M.