REŞIŢA – Registrul Auto Român a constatat o scădere a numărului de vehicule cu probleme tehnice pe şosele.
Controalelor desfăşurate zilnic de RAR în trafic au dovedit faptul că ponderea vehiculelor cu probleme tehnice în statistica efectuată comparativ pe primul semestru a scăzut cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, în primele şase luni ale acestui an, Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, la nivelul întregii ţări, 41.923 de vehicule.
Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor şi remorcilor inspectate, 53,63% au avut diferite probleme tehnice sau legate de documente. 40,2% au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere (proasta funcţionare a instalaţiei electrice de iluminare şi semnalizare, defecţiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcţie sau în articulaţiile punţilor faţă şi spate), 1,78% dintre vehicule au avut probleme legate de identificare, 3% dintre vehicule au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice. În urma analizei emisiilor poluante, la 10,46% dintre vehiculele oprite inspectorii RAR au constatat depăşirea nivelului maxim admis.
Trendul în scădere al problemelor tehnice a fost confirmat şi de către Serviciul Poliţiei Rutiere Caraş-Severin. Inspectorii RAR au descoperit şi 2.333 de autovehicule care prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecţiunilor periculoase constatate la sistemul de frânare şi la direcţie. În urma acestor controale desfăşurate la nivel naţional de Registrul Auto Român şi Poliţia Rutieră în prima jumătate a acestui an, au fost aplicate 15.556 de amenzi şi au fost reţinute 426 de permise de conducere şi 11.853 de certificate de înmatriculare.
RAR menţionează că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.
