Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În inima Banatului de Munte, vineri, a avut loc deschiderea oficială a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din această regiune, un eveniment care a adus împreună tineri din toate colțurile țării, dar și din diaspora românească!

Evenimentul, derulat sub patronajul Episcopiei Caransebeșului, a reunit numeroase personalități politice și religioase, care au subliniat importanța acestei inițiative în viața comunității. Printre cei care au luat cuvântul la deschiderea evenimentului s-a numărat și Cristian Gâfu, subprefectul județului Caraș-Severin. În discursul său, Gâfu a mulțumit organizatorilor pentru eforturile depuse și a subliniat legătura profundă dintre poporul român și credința ortodoxă: „Voi, tinerii de azi, tinerii prezenți aici, nu sunteți numai lumina lumii, sunteți lumina și viitorul poporului român. Tot ce se întâmplă aici acum ne arată faptul că ortodoxia și poporul român sunt una și același lucru. Încă din istoria nescrisă a poporului român s-a demonstrat că în România nimic nu este posibil fără Dumnezeu.“, a declarat acesta. Gâfu a încheiat prin a îndemna tinerii să se bucure de ospitalitatea locală și să revină ori de câte ori au ocazia.

Mihai Ciucur, preotul organizator al acestui eveniment, a adresat la rândul său mulțumiri tuturor celor implicați în realizarea întâlnirii, evidențiind în mod special sprijinul oferit de structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și Primăria Reșița. „Mulțumim tuturor structurilor MAI care ne ajută. Sunteți oamenii din spate și câteodată e bine să mulțumim și de două ori pentru că fără dumneavoastră, fără poliție, jandarmerie, ISU, lucrurile ar fi mai complicate.“, a afirmat Ciucur. De asemenea, el a subliniat importanța colaborării cu partenerii din media, subliniind că astfel de evenimente merită o vizibilitate mai mare la nivel național.

Petru Belciu, inspector şcolar general adjunct, a adus în discuție colaborarea strânsă dintre școală și biserică, evidențiind rolul esențial pe care îl au aceste instituții în formarea tinerilor: „Într-o lume, într-o continuă schimbare, școala, alături de biserică, familie și comunitatea locală, asigură pilonii de stabilitate și dezvoltare a tinerilor noștri.“ Belciu i-a felicitat pe tineri, numindu-i „olimpicii ortodoxiei“ și i-a încurajat să urmeze valorile care contează cu adevărat.

Programul evenimentului a fost unul variat și plin de activități menite să îmbine tradiția cu modernitatea. Tinerii au fost invitați să participe la diverse ateliere, procesiuni și momente de rugăciune, dar și la activități recreative, cum ar fi un „Treasure Hunt Urban“ prin Reșița și un foc de tabără.

Un moment special a fost anunțat pentru ultima zi a întâlnirii, când tinerii, alături de preoți și episcopi, vor participa la slujba de la Catedrala din Muncitoresc, urmată de festivitatea de încheiere a evenimentului. „Bucurați-vă de aceste zile, căci mai avem o săptămână și ceva de vacanță, dar nu uitați că biserica și școala fac lucruri relevante nu doar aici, ci la nivel național. În ultima zi a evenimentului, duminică, în 1 septembrie, cu toții ne vom reuni în cel mai vechi cartier al Reșiței, cartierul Muncitoresc, la Catedrala de la Muncitoresc, așa cum noi o știm, Biserica Adormirea Maicii Domnului, acolo unde preasfințiții, părinți, episcopi, prezenți aici, vor sluji dumnezeiasca liturghie și, după acel moment, festivitatea de încheiere, masa de prânz și fiecare, veți putea să mergeți mai luminoși la casele dumneavoastră.“, a spus Mihai Ciucur în încheiere.

JCS-Denis Dutca