RĂCĂȘDIA – Mirco Lechici, administratorul public al comunei, ne-a spus cum se lucrează în paralel la două proiecte importante finanțate prin programul „Anghel Saligny“!
Primul proiect vizează modernizarea străzilor rurale din localitățile Răcășdia și Vrăniuț. Lungimea totală a lucrărilor este de 5,3 km, iar suma alocată se ridică la 14 milioane de lei. „Sperăm ca până în toamnă lucrările să fie gata. În localitatea Răcășdia am terminat de asfaltat, mai rămâne să continuăm în Vrăniuț.“, a declarat Lechici.
Al doilea proiect important este realizarea canalizării și a stației de epurare a apei în localitatea Vrăniuț. Valoarea acestui proiect este de 5,3 milioane de lei și va acoperi o lungime de 5 km de canalizare. „Lucrăm în paralel cu asfaltarea din localitate, pentru ca imediat ce canalizarea este gata să asfaltăm peste. Această lucrare are termen de execuție până în vara anului viitor, dar momentan ne mișcăm foarte repede.“, a adăugat administratorul public.
Pe lângă aceste proiecte, se are în vedere și modernizarea școlii gimnaziale din localitatea Răcășdia. Proiectul este finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu cu o sumă totală de 2,3 milioane de lei, însă în prezent se află în faza de avizare.
JCS-Denis Dutca