Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Prima etapă din acest an a adus și schimbarea de lider, după ce Magica Balta s-a împotmolit la Moldova Nouă, iar ACS 2017 Slatina Timiș a câștigat mai ușor decât se aștepta la Ocna de Fier. Slatina a trecut pe primul loc, cu 36 de puncte, la fel ca și Magica, dar cu golaveraj mai bun pentru trupa lui Adi Neagu!

La Moldova Nouă, elevii lui Ion Bica au avut de înfruntat, pe lângă terenul foarte prost, și un adversar ambițios. De altfel, caransebeșenii știau că vor avea un meci dificil la malul Dunării. Magica a condus totuși cu 1-0, gol Bebe Feneș (min. 65), însă s-a văzut egalată pe final, după reușita lui Cătălin Ilie (min. 83). „Un meci cum ne-am așteptat, foarte dificil, pe un teren groaznic, iar Moldova Nouă a jucat cu o ambiție mare, așa cum joacă toată lumea contra noastră. Avem trei accidentați după acest meci, Megheleș întindere, Dovlete și Simion Ilie, ultimul cu probleme la inghinali încă de la încălzire, de aia nici nu a intrat titular. Până la urmă e bun rezultatul, am câștigat un punct după un meci greu, un meci unde nu ne așteptam să ne fie ușor!”, ne-a declarat directorul sportiv al caransebeșenilor, Silviu Neghină. Antrenorul Ion Bica a mizat în partida de la Moldova Nouă pe Burtic, Megheleș, Manea, Duțescu, Dovlete, Feneș, Derbac, Arjocan, Frenț, M. Dragomir și Negrei.

În celălalt meci cu implicații la vîrful clasamentului, a fost Banatul Ocna de Fier-ACS 2017 Slatina Timiș 0-2, goluri Nicoară și Neagu în repriza a doua. „Sincer, nu mă așteptam ca Slatina să bată la Ocna de Fier, dar până în 15 aprilie o să se clarifice tot, până atunci sunt câteva meciuri grele pe care le avem și noi, și Slatina Timiș.”, a mai adăugat Neghină.

Primul din aceste meciuri grele pentru Magica Balta chiar duminică, 12 martie, de la ora 14, acasă cu Bistra Glimboca, considerată de oficialul caransebeșean „cea mai în formă echipă în momentul de față din campionat”!

JCS-R.M.