CARAȘ-SEVERIN – În ultima etapă din acest an, Magica Balta a trecut de Narcisa Zervești cu 5-3 și și-a consolidat poziția de lider al Ligii a IV-a Caraș-Severin. Partida s-a disputat pe stadionul Caromet, altă dată o bază sportivă îngrijită, acum cu pomi crescuți prin gradenele tribunei!
Balta a făcut diferența încă din prima repriză, prin triplă lui Megheleș și golul fundașului Duțescu, Narcisa replicând prin reușita lui Seracin. S-a intrat la vestiare, adică sub bătrâna copertină a băncilor de rezerve, cu 4-1 în favoarea liderului, iar după pauză băltăreții au lăsat-o mai ușor, dând șanse să joace și celor care au prins mai puține minute în acest sezon. Străin a făcut 5-1, iar pe final, cei din Zervești au mai redus din diferență, grație golurilor marcate de Oțelariu și Oprea. Un joc care a încheiat un tur reușit pentru Magica Balta, un tur care a mulțumit conducerea clubului.
„Sunt destul de mulțumit, am terminat fără nicio înfrângere, doar două egaluri în deplasare. Unul la Bozovici, una din cele mai bune echipe ale ligii a IV-a, făcută doar din copii, acolo Belo (George Beloescu-n.r.) face treabă bună, și încă un egal la Slatina, cu gol al nostru anulat pe nedrept în minutul 92, chiar dacă atunci nu am reușit un meci bun. În concluzie, un tur ok pentru noi. Mai e mult până la baraj, nici nu ne gândim acolo, ne așteaptă niște deplasări grele la Glimboca, unde nu a câștigat nimeni, la Anina, Dognecea, Bogodinț și să nu-i uităm pe Șoșdea, care s-au întărit, meciuri grele. Noi trebuie să-i ținem pe băieți în priză și să nu pierdem puncte aiurea.“, a spus directorul sportiv al băltăreților, Silviu Neghină, potrivit căruia, deocamdată, nu se întrevăd transferuri la echipă în pauza de iarnă, conducerea fiind mulțumită de actualul lot.
În celelalte jocuri din ultima etapă s-au înregistrat rezultatele: Mundo Reșița-Slatina Timiș 2-5, Oțelu Roșu-Moldova Nouă 1-2, Oravița-Anina 1-4, Șoșdea-Armeniș 0-1, Bozovici-Glimboca 2-0 și Bogodinț-Dognecea 0-2. În clasament, Magica e pe prima poziție cu 35 de puncte, urmată de Nera Bozovici cu 28 de puncte (un joc mai puțin), Bistra Glimboca 26 de puncte, Minerul Dognecea (un joc mai puțin) și ACS 2017 Slatina Timiș, ambele cu 25 de puncte. Magica dă și golgeterul turului, pe Adrian Megheleș, cu 27 de reușite.
JCS-R.M.
FOTO: Alexandru Tănasă (Magica Balta)