Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – ACS Magica Balta Caransebeș, antrenată de Ion Bica, este campioana Ligii a IV-a Caraș-Severin și va întâlni la barajul pentru promovarea în Liga 3 formația CSO Retezatul Hațeg, din Hunedoara!

Reprezentanta județului Hunedoara va fi gazdă în manșa tur, în data de 18 iunie, de la ora 18, iar echipa din Caraș-Severin va organiza returul pe 25 iunie, de la ora 17:30.

În Liga a IV-a, Magica Caransebeș a câștigat lupta pentru primul loc cu CSO Anina, antrenată de Nelu Badea.

„Aș dori să felicit echipa galeriei din Caransebeș și va reprezenta județul la barajul pentru Liga 3. Chiar dacă avem în față un adversar redutabil, vrem să ne continuăm parcursul ascendent din ultimii ani, când echipa campioană din județul Caraș-Severin a promovat în Liga 3, chiar dacă s-a numit Progresul Ezeriș sau Voința Lupac. Sunt convins că și frumoasa echipa a galeriei din Caransebeș va face o figură frumoasă și va reprezenta cu cinste județul Caraș-Severin. Le-am transmis celor de la Magica să rămână același grup unit, să nu se lipească de un partid politic, pentru că atunci vor începe și problemele”, a declarat Viorel Lolea, președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin.

„Sunt foarte fericit, magia în care am crezut s-a întâmplat. Am obținut locul I, mergem la baraj și ne dorim să promovăm. Tot campionatul a fost greu, va fi greu și la baraj și trebuie să muncim pentru atingerea acestui obiectiv”, a spus și antrenorul Ion Bica, de la Magica Caransebeș.

JCS-Ștefan Moraru