REȘIȚA – Hoțul a fost surprins în plină acțiune de trecătorii care au filmat momentul și au anunțat Poliția. Pe imagini se poate observa cum, o persoană purtând un hanorac de culoare deschisă, cu glugă, acționa în interiorul magazinului de electrocasnice, acompaniat de alarmele spațiului comercial!
„Azi-noapte, în jurul orei 01.20, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au fost sesizați despre faptul că un centru comercial din Reșița a fost spart. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, au constatat că cele sesizate se confirmă, unul dintre geamurile magazinului fiind spart. În apropierea magazinului, polițiștii au observat un autoturism în interiorul căruia a fost identificat un bărbat de 32 de ani, iar la controlul mașinii au fost găsite mai multe telefoane mobile și accesorii sigilate. În acest moment cercetările sunt în desfășurare în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta și a persoanelor vinovate, urmând a fi dispuse măsuri conform prevederilor legale.“, informează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Pagubele au fost estimate, neoficial, la câteva zeci de mii de lei.
JCS-A.M.