REȘIȚA – Competiția internațională de lupte Cupa Drobeta s-a desfășurat în weekend la Drobeta-Turnu Severin, pe stilul greco-romane și lupte feminine, iar luptătorii reșițeni au reușit să urce de patru ori pe podiumul de premiere! De asemenea, Tania Adam a participat, la Târgu Mureș, la Campionatul Național U23, unde a reușit să se claseze pe prima poziție!
„Au participat la această competiție de la Drobeta sportivi din Republica Moldova, Grecia, Bulgaria, Serbia și de la cluburile din România. La această competiție internațională, copiii de la Reșița s-au comportat foarte bine și au reușit să obțină rezultate notabile. La categoria 32 de kg, la lupte feminin, Andrada Dință, de la CSM Reșița, a ocupat locul I. La categoria 30 de kg, Maria Lozici, tot de la CSM Reșița, s-a clasat pe locul III, în timp ce la categoria 54 de kg, Ana Radu a obținut medalia de bronz. Iar la băieți, la categoria 44 de kg, Carlos Rădulescu, de la CSȘ Reșița, a cucerit tot bronzul. Pentru sportivii noștri este foarte important să participe la cât mai multe competiții internaționale!”, a declarat Florin Dință.
Tot în aceeași perioadă, Tania Adam a devenit campionă națională la U23! „La Târgu Mureș s-au desfășurat Campionatele Naționale individuale de U23, unde Adam Tania, la categoria 65 de kg, a devenit campioană națională. Anul acesta, Tania a avut rezultate deosebite. Este campioană națională la juniori și la U23, este de asemenea vicecampioană mondială la lupte pe plajă, locul III la Cupa României de seniori și în perioada 24-26 noiembrie va participa la Campionatul Național individual de seniori, ce se va desfășura la Reșița. Aceasta este cea mai importantă competiție pe plan național și ne bucurăm că va fi organizată de orașul nostru. Le dorim mult succes sportivilor reșițeni!”, a mai spus Dință.
JCS-Ștefan Moraru