CARAȘ-SEVERIN – De Ziua Națională, Comitetul Olimpic și Sportiv Român a publicat o ediție specială a Revistei Magazin Olimpic. Numărul 4 al publicației Mișcării Olimpice din România are pe copertă un pictorial de excepție. Reșițeanca Alina Vuc, luptătoarea Team Romania, o întruchipează pe eroina Primului Război Mondial, Ecaterina Teodoroiu!
„Pe-aici nu se trece!” este deviza pictorialului în care Alina Vuc ține drapelul României în mână într-un cadru de război. Shooting-ul a fost realizat la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din București. Alina Vuc povestește în interviul realizat în timpul shooting-ului despre pasiunea ei pentru filmele istorice și ce asemănare a găsit între ea și Ecaterina Teodoroiu. Totodată, cu gândul la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Alina își anunță strigătul de luptă „Pe-aici nu se trece!” și e hotărâtă să scrie istorie anul viitor, câștigând prima medalie olimpică pentru luptele feminine din România.
„Cred că ne asemănăm dintr-un punct de vedere, pentru că Ecaterina Teodoroiu a scris istorie într-o lume a bărbaţilor, înconjurată de bărbaţi. La fel şi eu, am scris istorie pentru luptele feminine româneşti, într-o lume care la început a fost doar pentru bărbaţi, pentru că nu existau lupte feminine când s-a început practicarea acestui sport. Mă impresionează spiritul acelor filme, sunt interesată de istorie şi de aceea cred că sunt interesată şi de istoria pe care o vor avea cei care vin în urma noastră. Am medalii la campionatele europene şi mondiale la toate categoriile de vârstă, dar cele mai importante medalii pe care le-am adus pentru România sunt singurele două medalii obţinute la Campionatele Mondiale de luptele feminine româneşti. Sper să mai pot scrie o pagină de istorie şi să aduc României şi prima medalie olimpică la lupte feminine”, a declarat Alina Vuc.
JCS-Ștefan Moraru
SURSA: Facebook FRL