REŞIŢA – Centrul Civic al Reşiţei a găzduit manifestări de comemorare a celor ce şi-au pierdut viaţa în Revoluţie.
Membrii asociațiilor de revoluționari au organizat, alături de reprezentanţi ai administrației județene și locale, miercuri, comemorarea martirilor Revoluţiei. Aceasta a debutat cu slujba de pomenire a eroilor martiri ai Revoluţiei Române din Decembrie 1989, ce s-a desfășurat la troița din centrul civic al municipiului de pe Bârzava. „Ne-am întâlnit, la 27 de ani de la Revoluție, pentru a cinsti memoria celor care au ieșit în stradă, au luptat pentru libertate și și-au dat viața pentru ca noi să fim, astăzi, aici. Am primit o moștenire de la ei, pe care ne-au dăruit-o cu prețul vieții lor și suntem datori să o ducem mai departe. Să ducem mai departe o Românie modernă, prosperă, puternică, o Românie într-o Europă în care fiecare țară să își păstreze valorile tradiționale”, a declarat Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
La evenimentul de miercuri au mai luat cuvântul subprefectul județului Caraș-Severin, Sebastian Purec, viceprimarul Reșiței, Vasile Paul, precum și liderii asociațiilor de revoluționari. Manifestările de stradă au început în 21 decembrie la Reşiţa, 25 dintre cei care au participat la acestea pierzându-şi viaţa. După slujba religioasă, au avut loc depuneri de coroane la troiţa din centrul civic al Reşiţei, urmând ca joi, acțiunile să continue în incinta fostei unităţi militare de rachete, unde vor fi comemoraţi militarii care şi-au pierdut viaţa în evenimentele de atunci.
Din nou, şi-au şters lacrimile rudele eroilor care au pierit pentru libertate. „De vreo doi-trei ani nu ne-am prea unit şi asta şi datorită organelor statului politic care au încercat să ne dezbine. Nu facem altceva decât să-i plângem pe cei care şi-au jertfit viaţa şi au pierdut sânge pe aceste alei pentru bunăstarea poporului român. Aş vrea să mulţumesc presei, alături de care vrem să colaborăm pentru a nu fi defăimaţi. Suntem blamaţi pentru drepturile pe care se presupune că le avem. Lumea ne urăşte, pe nedrept. Acele drepturi apar, pe hârtie. Beneficiem de transport comun gratuit, de scutirea de impozit. Trebuie să lămurim că realitatea e alta. Din punctul meu de vedere, tot oraşul e revoluţionar, toţi cetăţenii săi. Nu au beneficiat de drepturi doar pentru că nu au venit să se înscrie în asociaţie“, ne-a declarat preşedintele Asociaţiei Victimelor Revoluţiei din Decembrie, Gheorghe Tătaru.