Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Consiliul Judeţean susţine că alegerile pentru conducerea ADI INTERCOM sunt anulate, preşedintele asociaţiei spune că va ataca cu recurs această anulare dată de instanţă!

În 22 iulie 2021, cu ocazia Adunării Generale a asociaților ADI Intercom Deșeuri Caraș-Severin, a fost adoptată o hotărâre, cea cu nr. 7, prin care s-a numit președintele asociației, în persoana primarului Dognecei, Remus Rof, și respectiv, s-a numit noul consiliu director al asociației, director executiv fiind numit Daniel Borduz. Identificând vicii în procedura de alegere a forului executiv al asociației și al președintelui acestuia, patru unități administrativ-teritoriale (Reşiţa, Băuţar, Glimboca și Zăvoi), alături de Consiliul Judeţean Caraș-Severin, s-au adresat instanței, solicitând suspendarea executării Hotărârii nr. 7, până la soluționarea definitivă a cauzei, anularea acesteia, precum și a documentelor și formelor care o preced și care sunt consecințe ale acesteia. În consecință, Tribunalul Caraș-Severin, la termenul din data de 27 octombrie 2021, a respins cererea de suspendare a executării hotărârii în speță și în termen de cinci zile s-a pronunțat pe fond, dispunând anularea Hotărârii AGA nr. 7 din 22.07.2021. Practic, au fost anulate alegerile pentru conducerea ADI Intercom Deşeuri.

„În privința efectelor produse de anularea Hotărârii AGA nr. 7/22.07.2021, precizăm faptul că anularea unui act administrativ cu caracter individual produce efecte ex tunc (de la început) fiind considerat că nu a existat niciodată, cauza anulării constând atât în caracterul nelegal cât și vătămător al actului administrativ, ceea ce prezumă repunerea părților în situația anterioară și înlăturarea tuturor efectelor vătămătoare, inclusiv desființarea unor acte subsecvente. Nu se poate aprecia că Hotărârea AGA nr. 7/2021 este lovită de nulitate așa cum a stabilit instanța de fond, însă rezultatul ei este valid, stare de fapt ce ar denota o veritabilă fractură logică în interpretarea justițiabilă, bazată pe elemente nesemnificative, pe fapte colaterale, pe argumente marginale cu dezvoltări logico juridice periferice“, precizează conducerea Consiliului Judeţean, într-un comunicat de presă.

Potrivit preşedintelui ADI Intercom, Remus Rof, conducerea aleasă îşi va susţine cauza în instanţă şi la Curtea de Apel Timişoara. Până la o decizie definitivă a Curţii de Apel, Consiliul Director al ADI Intercom rămâne valabil. „A fost solicitată anularea tuturor actelor semnate și a deciziilor adoptate de la alegerea mea în fruntea Consiliului de Administrație. Instanţa a admis parțial cererea și a decis că trebuie organizate noi alegeri pentru Consiliul de Administrație. Așteptăm motivarea instanței și vom ataca cu recurs această decizie“, ne-a declarat Remus Rof, preşedintele CA al Intercom.

„Conform art. 430 alin. 4) din Codul de procedură civilă, o hotărâre supusă recursului se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie. În aceste condiții, considerăm că lămurirea dispozitivului hotărârii nu este necesară și mai mult este prematură în ipoteza în care sentința Tribunalului Caraș-Severin nu ne-a fost comunicată și aceasta nu este definitivă“, mai susţine conducerea CJ.

JCS-Nina Curiţa