Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – … care fac parte din ADI Valea Carașului – Valea Almăjului – Clisura Dunării. Se dorește, astfel, deschiderea unei porți spre dezvoltare!

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Valea Carașului – Valea Almăjului – Clisura Dunării a publicat o informare privind programul de acțiune pentru accesarea fondurilor disponibilizate prin intermediul Programului național de investiții ,,Anghel Saligny”. În concret, sunt vizate acele fonduri care au ca obiect sistemele de distribuție a gazelor naturale, inclusiv branșamentelor, precum și a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale. Asociația s-a constituit și înregistrat oficial la Judecătoria Oravița, în luna martie a anului 2019, și are în componență un număr de 33 de unități administrativ-teritoriale situate pe Valea Carașului, Valea Almăjului si Clisura Dunării.

O mare schimbare s-a produs în luna noiembrie a anului trecut, atunci când Ion Chisăliță, primarul orașului Moldova Nouă, a fost ales în funcția de președinte al ADI Valea Carașului – Valea Almăjului – Clisura Dunării. Din acel moment, au fost întreprinse mai multe acțiuni pentru aducerea gazului în aceste localități, fiind purtate discuții cu fiecare dintre primarii UAT-urilor asociate.

Prin urmare, a fost desfășurată o amplă acțiune de mobilizare, care a avut ca scop pregătirea documentelor necesare întocmirii cererii de înscriere în Programul național de investiții ,,Anghel Saligny” și a studiului de fezabilitate. Astfel, pentru înscriere sunt necesare, în primă fază, următoarele documente: ridicările topografice ale străzilor și drumurilor de legătură pe care urmează a se amplasa conductele de transport și distribuție; ortofotoplanurile cu teritoriul UAT, cu adresa de înaintare de la deținătorul OCPI Caraș-Severin; tabel cu străzile pe care se face distribuția care să cuprindă numărul de locuințe, instituțiile publice și societățile comerciale; avize pentru amplasarea conductelor pe traseul – drumuri județene, drumuri naționale, traversare cursuri de apă, traversare căi ferate. Totodată, precizăm că toate ridicările topografice trebuie să aibă viza OCPI Caraș-Severin.

Referitor la acest demers, Ion Chisăliță a menționat că UAT-ul cu gaz are o ușă larg deschisă pentru dezvoltare, aducând foarte multe opțiuni de investiții și, implicit, influențând pozitiv locurile de muncă și veniturile din localitatea respectivă. Important de precizat este și faptul că înscrierea în Programul ,,Anghel Saligny” și acordarea finanțării se face în ordinea depunerii documentelor complete și corecte. Deci se aplică principiul ,,primul venit, primul servit”. Prin urmare, cuvântul de ordine pentru toate unitățile administrativ-teritoriale asociate este ,,grabă și corectitudine în obținerea documentelor”. ,,Fără gaz, nu poți să faci nimic!”, a conchis președintele ADI.

JCS-S.P.