Caraş-Severin, Romania

LUPAC – AFC Voința Lupac a câștigat sâmbătă, 26 martie, cu scorul de 3-0, partida cu ACS Progresul Ezeriș, în etapa a XVIII-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Voința a încheiat campionatul pe locul 3, cu 32 de puncte și va juca în play-off, iar Ezerișul este pe locul 7 și se va lupta în play-out pentru rămânerea în Liga 3!

Golurile echipei antrenate de Boșco Vișatovici au fost marcate de Danci (78), Popa (83) și Bărbulescu (90+2). La scorul de 0-0, portarul Birăescu a reușit să apere penalty-ul executat de Săndescu.

„M-am așteptat la un joc de ambiție, mai ales că s-au înfruntat două echipe cărășene, cu jucători care au evoluat la ambele echipe. Unii dintre jucătorii echipei adverse au vrut să arate că meritau să rămână la echipa mea. În prima repriză, jucătorii mei au intrat un pic cam deconectați față de joc, dar în repriza a doua echipa mea a dominat jocul de la cap la coadă. N-am putut deschide scorul nici măcar din penalty, dar am reușit să fructificăm celelalte faze de poartă pe care le-am avut. Până la urmă sunt mulțumit și de joc, dar și de rezultat. De acum înainte o să ne aștepte jocuri mult mai grele, cu echipe bune, dar cu multă muncă și cu seriozitate, vom putea face o figură frumoasă”, a declarat antrenorul Boșco Vișatovici.

Dorian Arbănaș, antrenorul Ezerișului, a spus: „O nouă înfrângere, dar la un scor mai mic. I-am felicitat pe băieți pentru că și-au schimbat atitudinea. Am reușit să ne antrenăm mai mult și au venit mai mulți băieți la pregătire. Până la urmă este o înfrângere, este clar că este dureroasă, dar odată ce apar semnale bune, înseamnă că merită să muncim în continuare. Pentru noi de abia acum începe campionatul și vom juca cu echipe care sunt aproape de nivelul nostru. Sper că jucătorii vor veni în continuare la antrenamente, vreau să-i pregătesc și sper ca la meciul următor să obținem un rezultat pozitiv. În urma jocului bun prestat de noi cu Lupacul, îmi propun ca la primul meci din play-out să obținem cele trei puncte. Îmi felicit jucătorii pentru atitudine și dorință. Ca să vorbesc un pic despre joc, am primit trei goluri din faze fixe și diferența cred că a făcut-o și pregătirea mai bună a Lupacului. În final, mă bucură atitudinea băieților mei”.

Voința Lupac: Căpățâna, Cega, Banac, Circa, Lucica, Săndescu, Danci, Vaștag, Arjocan, Jinga și Popa.

Progresul Ezeriș: Birăescu, Mărgan, Gavrilescu, Zamfir, Ciurea, Dragomir, Rotariu, Călin, Dumitru, Turău și Găman.

Lupacul joacă prima etapă din play-off în deplasare, la CSM Deva, în timp ce Ezerișul va întâlni acasă, în primul meci din play-out, pe Gilortul Târgu Cărbunești, ambele meciuri programate în perioada 1-2 aprilie

JCS-Ștefan Moraru