Caraş-Severin, Romania


REȘIȚA – Deputatul Luminița Jivan îi îndeamnă pe alegători să se gândească la viitorul țării și îi cheamă pe reșițeni și pe cărășeni la vot.

„Am votat și mă simt extraordinar de bine. Invit pe această cale pe toți reșițenii și pe toți cărășenii să vină la vot și să-și exercite acest drept. Trebuie să ne gândim la viitorul țării noastre. Am votat cu inima și cu sufletul gândindu-mă la un președinte care în următorii cinci ani va reuși în sfârșit să ne unească, să-i pese de noi ca nație și să-i pese de problemele noastre. Am votat împotriva austerității, împotriva urii, dezbinării și aroganței unui președinte care ne tratează de sus”, a declarat deputatul Luminița Jivan.

Ștefan Moraru