CARAȘ-SEVERIN – Asta ne asigură Gheorghe Filipescu, directorul general al AquaCaraș, care precizează că societatea pe care o conduce a rezolvat deja partea de Govândari, urmând să aștepte lucrările pentru tramvai pe restul tronsoanelor!
Lucrările la infrastructura tramvaiului, demarate deja, ridică necesitatea evitării ulterioarelor spargeri și refaceri, fapt pentru care este necesar ca operatorii celorlalte utilități să își execute lucrările înainte sau în timpul lucrărilor la linie. Cele mai serioase investiții, la capitolul utilități, sunt ale AquaCaraș, astfel că l-am întrebat pe directorul general Gheorghe Filipescu vizavi de felul în care se îmbină lucrările la apă și canalizare cu cele pentru tramvai. Acesta ne-a explicat: „Noi mergem înaintea tramvaiului și le rezolvăm. Pe partea de Intim – Kaufland, am rezolvat absolut tot. Acum, constructorul, după Contractul de Lucrări 6, lucrează la «vitrificată», la căminul geamăn, din intersecția de la Lidl, de lângă Renk, se lucrează pe Grădiștei, la Câlnic, venind din exterior spre interior, și evident pe celelalte lucrări, pe tronsonul Podul Intim – Piața Republicii, Muncitoresc“.
În zona Luncă, lucrările la tramvai s-au concretizat, deocamdată, în scoaterea șinelor din vechile dale, însă operatorul județean de apă este pregătit să intervină atunci când va fi cazul. „Noi stăm cu arma la picior, astfel încât să nu-i încurcăm. În rest, avem o singură problemă care vizează faptul că o serie de lucrări sunt pe următorul proiect, pe Programul Operațional Infrastructură Mare 2. În cel mai scurt timp semnăm, suntem pregătiți. Pentru lucrările de la Reșița, a fost și finalizată procedura de adjudecare pe POIM 2, pe CL 5 și CL 6 care cuprind toate lucrările care sunt la Reșița pe acest proiect. Suntem prevăzători!“, a încheiat directorul general Gheorghe Filipescu.
JCS-Antoniu Mocanu