Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Primăria Reșița a anunţat stadiul lucrărilor din cadrul Componentei 2 – Promenadă și Pasarele, proiect de amploare care vizează modernizarea malurilor râului Bârzava și conectarea principalelor zone ale orașului!

Potrivit administrației locale, în această etapă se desfășoară lucrări de relocare a rețelelor de distribuție a energiei electrice în zona pasarelelor 6, 7 și 8, situate pe malul râului Bârzava, pe Bulevardul Muncii. Totodată, continuă forajele pentru piloți la pasarela 6, în zona Trandafirul, iar la pasarela 4, pe Calea Timișoarei, se amenajează rampa de acces pentru utilaje în albia râului. În zona Timeea, lucrările sunt concentrate pe consolidarea taluzului cu piatră brută, montarea de borduri și rigole la nivelul trotuarelor, precum și pe refacerea capacului zidului de sprijin de pe malul râului.

Reprezentanții Primăriei reamintesc faptul că proiectul are ca obiectiv amenajarea de promenade și piste de biciclete pe ambele maluri ale Bârzavei, pe o lungime de aproximativ 4,6 kilometri, realizând astfel legătura între centrul orașului și cartierul Govândari, cele două nuclee majore ale municipiului. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la data de 19 mai 2025, iar durata de execuție este de 24 de luni. Valoarea contractului se ridică la 58,4 milioane de lei, fără TVA, lucrările fiind realizate de asocierea TEHNODOMUS S.R.L. – ELECTROECHIPAMENT INDUSTRIAL S.R.L. – DRUM INSERV S.R.L.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin ADR Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021–2027. Informații detaliate despre program pot fi consultate pe site-ul www.vest.ro.

JCS-Denis Dutca

1 Comentariu

Adaugă comentariu