OBREJA – Bugetul auster din acest an obligă primăria să efectueze lucrări folosind personal din propriul aparat sau beneficiari ai Legii 416/2001.
Spre deosebire de alte localităţi din mediul rual, în comuna Obreja există alimentare cu apă, gaze naturale, internet, cablu tv, unităţi de învăţământ şi cămine culturale moderne. Pentru a simţi însă că trăiesc cu adevărat ca cei de la oraş, obrejenii mai au nevoie de o reţea de canalizare şi o staţie de epurare. În ultimii ani, primăria a făcut demersuri în acest sens, dar nici până astăzi nu a reuşit să obţină fondurile necesare demarării unei astfel de investiţii: „La Obreja, Ciuta şi Iaz avem apă din anul 2000, iar la Var din 2010. Am încercat să obţinem o finanţare şi pentru canalizare, însă nu am reuşit acest lucru. Nu ne-am pierdut speranţa, dar după ce am studiat variantele consultative ale noului Program Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020 am constatat că nu suntem deloc avantajaţi. Dacă până în 2013 finanţarea europeană pentru realizarea sistemului de canalizare depăşea două milioane de euro, acum aceasta este cu un milion mai mică. În aceste condiţii, vom depune proiect doar pentru satul Obreja, iar pentru Ciuta şi Iaz vom încerca să facem extindere de reţea“, ne-a declarat primarul Ion Peia.
Cât priveşte modernizarea drumurilor, edilul spune că, în ultimul an, pe raza comunei au fost reabilitate cinci străzi (trei în Obreja şi câte una în satele Ciuta şi Iaz), urmând ca pe parcursul lui 2015 astfel de lucrări să se efectueze în regie proprie. „De un an de zile, de când am preluat mandatul de primar, am reuşit să betonez cinci străzi pe raza comunei. Şi nu am de gând să mă opresc aici, dar pentru că bugetul din acest an este de numai 400.000 de lei, sunt nevoit să fac lucrări în regie proprie, folosind personal din cadrul primăriei şi beneficiari ai Legii 416/2001. Este mult mai ieftin aşa decât dacă am apela la serviciile unei firme“, a mai precizat Peia.