Lucrări de interes prin forțe proprii - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

EFTIMIE MURGU – Primăria Eftimie Murgu intervine pe cont propriu la rețeaua de apă și la drumurile comunei!

Seceta din această perioadă impunea mai mult ca oricând reparațiile care trebuiau făcute la rețeaua de apă. Mai ales că aceasta înregistra pierderi care… numai ele mai lipseau. Așa că oamenii primăriei au intervenit acolo unde era necesar, una dintre lucrări constând în montarea de contoare în aproape întreaga comună. „Până acum doar unii dintre localnici au avut contoare, situație la care se adaugă cele deteriorate. Mi se pare corect că toată lumea să aibă contoare, pentru că astfel fiecare plătește cât consumă”, ne-a declarat primarul Mihai Otiman despre lucrările efectuate recent.

De dată recentă sunt și lucrările de reparații la unele podețe din comună, inclusiv decolmatările acestor podețe, pentru care primăria a achiziționat materialele și a lucrat pe cont propriu. De asemenea, au fost achiziționate mai multe tuburi de beton și piatră în valoare de aproximativ 60.000 de lei, cu care primăria va începe intervențiile la o parte din drumurile agricole. „Mergem tot cu oamenii noștri și cu utilajele proprii. Vom cere sprijinul cetățenilor care au locuri și proprietăți pe drumurile respective să ne ajute la transportul materialelor”, a precizat primarul.

Din aceeași sursă, reținem că primăria intenționează să solicite Consiliului Județean trecerea în administrare proprie a unei porțiuni de aproximativ 1,4 km din Drumul Județean 571 F, aflată în intravilanul comunei. Deși acest drum județean vine până în centrul localității, modernizarea sa s-a oprit la intrarea în sat, primăria intenționând să finalizeze ceea ce a rămas nefăcut. „Vrem să-l modernizăm noi, din bugetul comunei, desigur cu sprijinul Consiliului Județean care ne-a promis măcar 30% din valoare. Inițiem o hotărâre de consiliu local prin care solicităm să ni-l dea în administrare în speranța că poate reușim noi și din bugetul nostru și cu ajutorul dumnealor să-l refacem”, a încheiat primarul.

În atenția edilului se află și drumurile comunei rămase încă nemodernizate. În acest sens, pe Programul „Anghel Saligny” a fost depus un proiect în valoare de aproximativ 11 milioane de lei, bani cu care se pot moderniza în jur de 6 km de drumuri.

JCS-Ionel Ivașcu

 

Adaugă comentariu