Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Aflat în plină ascensiune, tânărul atlet Lucian Ştefan are un obiectiv îndrăzneț pentru competiția majoră de la finalul lunii iulie. La ultimele concursuri la care a participat nu a ratat podiumul, iar acest fapt îl face pe Lucian să se gândească la o medalie cât mai strălucitoare la FOTE (Festivalul Olimpic al Tineretului European)!

Atletul Clubului Sportiv Caransebeş a fost într-o scurtă vacanță, iar de pe 14 iulie se va prezenta la Izvorani, acolo unde are loc reunirea lotului tricolor care se pregăteşte pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European din Slovenia. Delegaţia României, din care face parte şi antrenorul emerit Cristian Dragomir, va pleca pe 22 iulie către Maribor.

FOTE 2023 are loc în intervalul 23-29 iulie. La competiţia speranţelor atletismului continental, Lucian Ştefan vizează o nouă medalie în proba de 3000 de metri. Anul trecut, la aceeași competiție, Lucian a cucerit medalia de argint în aceeași probă.

JCS-Ștefan Moraru