Caraş-Severin, Romania

Numai că, până la sfârşitul anului 2006, persoanele cu handicap care se angajau nu mai puteau beneficia de indemnizaţie de handicap. Odată cu intrarea în vigoare a Legii 448/2006, persoanele cu handicap care se angajează nu vor mai pierde această indemnizaţie.

La sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă există un serviciu de mediere a acestor persoane, numai că, după cum chiar Alina Roşca, inspector principal în cadrul acestui serviciu, a declarat într-o conferinţă de presă, că nici persoanele cu handicap nu sunt foarte interesate în a-şi găsi un loc de muncă.

Acest lucru rezultă în urma unei simple statistici care arată cam aşa, persoane aflate în evidenţele AJOFM cu handicap gradul II sunt şase, iar cu gradul III respectiv I, câte o persoană.

„De multe ori există angajatori care condiţionează angajarea de persoane cu handicap în funcţie de gravitatea bolii. Cei mai mulţi solicită persoane cu gradul III“, a declarat Alina Roşca.

În unităţile cu un număr de peste 50 de angajaţi trebuie să existe angajate şi persoane cu handicap, în procent de 4%, în caz contrar angajatorul trebuie să plătească la bugetul de stat o anumită contribuţie sau să procure servicii sau produse din ateliere protejate, adică acele ateliere în care cel puţin 75% dintre angajaţi sunt persoane cu handicap.

Din păcate în judeţul nostru nu există nici măcar un singur atelier de acest fel.

Anca Preda

[email protected]