Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – După două zile de concurs, s-a încheiat etapa finală a Campionatului de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, organizat în orașul Călimănești. La această competiție au participat peste 100 de reprezentanți ai tuturor armelor Ministerului Afacerilor Interne!

Județul Caraș-Severin a fost reprezentat de locotenentul Craioveanu Sorin Marius, Locțiitor Comandant Detașament la Detașamentul de Pompieri Reșița. Sportivul a reușit să obțină medalia de bronz la individual, după ce a luptat la categoria +100 kg, grupa de vârstă -35.

„Reușita colegului nostru, alături de reușitele celorlalți colegi pompieri, a contribuit la clasarea pe locul II a lotului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Ne mândrim cu rezultatul colegului nostru, locotenent Craioveanu Sorin Marius, care face cinste Asociației Sportive NERA, asociația personalului din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență <<SEMENIC>> al județului Caraș-Severin, din care face parte și o reprezintă cu profesionalism. Felicitări tuturor participanților!”, transmit într-un comunicat de presă cei de ISU „Semenic”.

JCS-Ștefan Moraru