Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Elevii de clasa a VIII-a au început simulările pentru Evaluarea Naţională din acest an. Astfel, luni, 22 februarie, un număr de 2.400 de elevi cărăşeni au dat examen la limba română, urmând ca marți să susţină examenul la matematică, iar miercuri la limba şi literatura maternă.

În acest an, la examenul de simulare la limba şi literatura română elevii au avut de rezolvat două subiecte. Primul a constat într-un text la prima vedere extras din poezia „Vârful dealului“, de Ion Pilat. Pe baza celor patru strofe menţionate în lucrare, tinerii au avut de rezolvat cinci cerinţe precum identificarea unor sinonime pentru cuvintele „sforţare“, „înceată“ şi „sclipesc“; să explice rolul virgulei din secvenţa „O, vârf de deal!“; să precizeze tipul de rimă din poezie şi măsura primului vers; să transcrie un epitet şi o metaforă din textul dat şi să prezinte în 30-50 de cuvinte, semnificaţia versurilor „Opresc aicea pasul şi îmi dezleg privirea,/Când prin amurg se-nalţă, visând nemărginirea,/Din fiecare casă un crin înalt de fum“. De asemenea, elevii de clasa a VIII-a au avut de redactat o compunere în care să motiveze apartenenţa la specie a pastelului menţionat mai sus.

Subiectul al II-lea a constat într-un text la prima vedere din articolul „Grupa Munţilor Banatului – Piticii Carpaţilor“, scris de Dănuţ Călin în publicaţia Terra Magazin. Pe baza acestui text, candidaţii la examenul de simulare din acest an au răspuns la şase cerinţe de gramatică şi logică observaţională (răspunsuri ce puteau fi găsite în text precum autorul şi elemente de geografie menţionate în articol) şi au redactat o compunere vizând o întâmplare reală sau imaginară, petrecută în timpul unei excursii. Toate subiectele sunt obligatorii, se acordă 10 puncte din oficiu, iar rezultatele vor fi comunicate elevilor în data de 4 martie. Timpul de lucru efectiv a fost de două ore, iar notele obţinute nu se trec în catalog. În situaţia excepţională în care se doreşte consemnarea notei, elevul trebuie să solicite acest lucru profesorului.

simulare-doi

În urma analizării rezultatelor, Inspectoratul Şcolar Judeţean va lua măsuri de monitorizare şi control, dar şi de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune. Subiectele pentru simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a sunt elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar modelelor publicate pe site-ul dedicat, încă din luna noiembrie a anului trecut. Subiectele sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de evaluare, dar parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi făcută de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin evaluarea, unul dintre profesori fiind cel care predă la clasă, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional. Obiectivele simulării examenelor naţionale sunt familiarizarea elevilor cu rigorile evaluărilor pe care le vor susţine la finalul claselor a VIII-a şi a XII-a, stabilirea nivelului real de pregătire atins, precum şi optimizarea actului educaţional.