CARAȘ-SEVERIN – În fotografiile pe care şi le-a postat pe reţeaua de socializare, Liliana Oprea era mereu înconjurată de câte ceva – de oi, de vaci, de măgăruşi şi de câini, de munţi, de izvoare, de cărări, şi întotdeauna de foarte mult verde. Rareori, în poze apăreau şi oameni. Acolo, în natură, îşi încarcă pur şi simplu bateriile, spune ea. Natura, sus pe Ţarcu, e minunată, iar peisajele, oriunde întorci capul, îţi taie respiraţia!
Întrebarea firească a fost de ce o tânără de vârsta ei nu umblă prin magazine, pe terase ori în concedii, aşa cum ar fi mai normal decât să bată munţii în lung şi-n lat. Răspunsul mi l-a dat chiar ea, în cele câteva minute pe care şi le-a rupt din programul încărcat, ca să stea de vorbă cu mine. Aşadar, Lili are 36 de ani, s-a născut la Zlagna, comuna Turnu Ruieni, şi acolo locuieşte şi azi. Să se mute la oraş nici nu i-a trecut vreodată prin cap. Mi-a mai spus că a terminat şcoala la „Lemn”, actualul Liceu Tehnologic „Dacia” din Caransebeş, şi timp de patru ani, cât a fost elevă, a lucrat la „Cabluri”, pentru a se putea întreţine în şcoală. Apoi a stat un an acasă, a făcut şi un curs de coafeză, dar nu a muncit niciodată în acest domeniu, după care şapte ani a lucrat în Germania, în agricultură, „la salată, praz, conopidă, la tot ce era nevoie”.
„A fost greu… Trei ani am lucrat la câmp şi trei ani la seră, la ardei şi castraveţi, alături de alţi 40 de români, unii dintre ei chiar de la noi din sat. Pe urmă am mai lucrat un an într-o hală, la împachetat, după care am zis gata, nu mai vreau Germania, vreau acasă, în România! O vreme a fost şi fratele meu Petru cu mine, dar după un an n-a mai rezistat. Atunci ne-am hotărât să rămânem aici, la Zlagna.”
Înainte de plecarea în Germania, familia Oprea a avut 30 de oi pe care, cât timp Lili a fost plecată, le-au dat în pază unei cunoştinţe, pentru că părinţii ei sunt în vârstă, tatăl are 75 de ani, iar mama 64, şi nu se puteau ocupa de ele singuri. Surprinzător pentru mine, care, văzând-o în fotografii, credeam cu totul altceva, Lili a început să îndrăgească animalele abia din primul an de la întoarcerea din Germania. Acum are 230 de oi şi 20 de vaci, de care se ocupă împreună cu fratele ei şi cu un asociat, Trandafir Borlovan, care are şi el vreo 170 de oi şi li se alătură vara, la munte.
„E greu, e foarte greu, fiindcă, negăsind oameni care să lucreze, nu avem niciun cioban, facem noi totul. Eu mă îngrijesc mai mult de vaci, iar fratele meu, Petru, de oi. Facem cu schimbul, o săptămână urcăm noi la munte, una asociatul nostru. Eu merg în fiecare duminică sus, cu alimente, şi cobor cu caşul. Brânză nu facem decât de oaie şi aia decât pentru familie, pentru casă. Eu, cel puţin, ştiu că mănânc brânză la absolut orice!”
Muncă, pasiune, relaxare
Ca să ajungă la locul de păşunat, aflat în vecinătatea Vârfurilor Baicu (2.123 m) şi Mătania (2.150 m) din Munţii Ţarcu, chiar dacă în linie dreaptă distanţa până la Caransebeş e de 25 de kilometri, cu maşina Lili trebuie să ocolească pe la Haţeg, pe la baraj, pe la Gura Apelor, străbătând astfel 120 de kilometri, după care îşi continuă drumul până sus cu cei trei măgăruşi pe care îi încarcă cu desagii cu provizii, încă o oră şi jumătate.
Acolo, în natură, îşi încarcă pur şi simplu bateriile, spune ea. Natura, sus, pe Ţarcu, e minunată, iar peisajele, oriunde întorci capul, îţi taie respiraţia. Îi place să stea lângă Iezer, un ochi de apă limpede, lângă izvoare sau pur şi simplu pe iarbă sau pe pietre, şi îi mai place să fotografieze toată acea frumuseţe. Uneori, mai vin cu ea prieteni, verişori sau cunoştinţe ori consăteni, şi atunci taie oi sau miei şi îi omenesc la stână cu mâncare la ceaun, dar cel mai mare succes îl au mămăliga cu balmoş, care, altfel decât credeam eu, e caş de oaie pus la topit cu sare.
Cum îi plac animalele, Lili a ales să se relaxeze tot în preajma lor, aşa că, de trei ani, s-a apucat de echitaţie la herghelia de la Băile Herculane, fiindcă, spune ea, iubeşte pur şi simplu caii, şi cum ea nu are, s-a gândit să-i ceară unul unchiului său, ca să fie doar al ei. Dar luxul ăsta şi-l permite doar în puţinul timp liber de care poate să facă rost. De exemplu, mi-a spus, vara aceasta a cosit, a făcut singură cam 6.000 de baloţi de fân, să aibă ce să dea de mâncare la animale peste iarnă.
„Eu lucrez pământurile a nouă familii de la mine din sat. De la trei familii l-am luat în arendă, iar restul îl lucrez aşa, ca să am de unde să am fân pentru iarnă. Nu avem, nici eu, nici fratele meu, sărbătoare, nu avem sâmbătă, nu avem duminică… E foarte greu… Rezistăm fiindcă ne place şi iubesc muntele care mă cheamă parcă acolo. Eu, cel puţin, nu m-aş vedea făcând altceva.”
Chiar zilele trecute, Lili s-a dus la munte să coboare oile. Au trecut peste Ţarcu, pe jos, cale de 70 de kilometri, mergând timp de două zile. Vacile erau deja la Zlagna. Peste iarnă vor râmâne acasă, unde au un saivan la marginea satului, dar au să urce din nou anul viitor, în iunie, când muntele o să se lase iarăşi păscut de animalele Lilianei Oprea. A vorbit ea deja cu el despre asta.
JCS-Gabi Berger
