Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Testele de care managerul spitalului, Adrian Cican, vorbea în această dimineață, pentru doi angajați ai supermarketului din cartierul Pipirig și din centrul orașului Oțelu Roșu, au ieșit pozitive!

Cei doi depistați pozitiv sunt soț și soție, amândoi din Oțelu Roșu, bărbatul lucrând la Lidl Caransebeș, iar soția acestuia la Lidl Oțelu Roșu, ambii fiind internați de câteva zile în spital la Caransebeș.

După aflarea rezultatului pentru cei doi angajați, ambele magazine au fost închise, urmând ca în această seară să fie dezinfectate total. Cele două supermarketuri vor rămâne închise și peste weekend, activitatea fiind reluată de la începutul săptămânii viitoare.

Toți angajații, atât cei din Caransebeș, cât și cei din Oțelu Roșu, au intrat în autoizolare la domiciliu, în locul acestora urmând să fie adus personal din Lugoj și Timișoara.

Tot astăzi a ieșit pozitiv la Covid-19 și un angajat al firmei SEBN de lîngă Caransebeș, și acesta internat tot la Spitalul Municipal de Urgență. De precizat că activitatea firmei producătoare de cabluri este întreruptă de luna trecută.

UPDATE. Potrivit managerului Spitalului Municipal de Urgență, Adrian Cican, sîmbătă dimineața la Caransebeș erau internați nouă pacienți infectați cu SARS-Cov-2, șase bolnavi infectați transferați de la Reșița, plus cei trei pacienți găsiți pozitivi vineri !

JCS-R.M.