CARAŞ-SEVERIN – Serviciul Judeţean de Ambulanţă a scos la licitaţie pe SEAP serviciile de reparare, revizie şi întreţinere a autosanitarelor şi autoturismelor din parcul auto al instituţiei. Valoarea maximă a contractului este de peste 5,6 milioane de lei (adică nici mai mult nici mai puţin de 56 de miliarde de lei vechi)!
Licitaţia este împărţită pe loturi, în funcţie de mărcile ambulanţelor. Primele cinci loturi cuprind în total 50 de autosanitare, Mercedes Benz, Volkswagen, Renault, Citroen, Fiat, iar al şaselea lot este destinat celor 4 autoturisme Ford, Dacia, Daewoo, existente în dotarea parcului. Sumele alocate pentru fiecare lot nu sunt deloc de neglijat şi pentru orice firmă care are service auto în dotare un astfel de contract este mană cerească. Mai ales că pot participa firme noi, firme care au cifre de afaceri deloc mari.
Una dintre condiţiile de participare impuse de autoritatea contractantă, adică de Serviciul Judeţean de Ambulanţă, atrage însă atenţia oricui ar vrea să participe la această licitaţie. Mai exact, se pot înscrie doar „societăţile comerciale ale căror service-uri au minim 7 posturi de lucru, cu disponibilitate 24/24, cu obligaţia ca minim 3 posturi să fie disponibile 24/24 pentru SJA, pentru fiecare lot în parte“. Şapte posturi, adică şapte cricuri auto! De ce nu minim 8, sau minim 6, 5 sau 4! De ce minim 7, chiar dacă şi unele service-uri cu 4 posturi, dacă se înhamă la un astfel de contract, nu mai primesc alte maşini şi îşi pot îndeplini obligaţiile contractuale. Logic, nu? Pentru noi. Pentru cei de la Ambulanţă, logice sunt doar service-urile cu minim 7 posturi, aşa cum vă spuneam.
Un alt aspect ce trebuie menţionat este faptul că pentru fiecare lot şi, în general pentru licitaţie, nu este prevăzută nicio garanţie de participare, fapt ce pare dubios pentru un contract din bani publici cu o valoare atât de mare. Toate instituţiile publice atunci când scot la licitaţie servicii impun o garanţie de participare. La licitaţia de la Ambulanţă este zero.
Pentru a ne lămuri în privinţa celor două aspecte, unul care pare abuziv, al doilea care pare interesant, am întrebat managerul SAJ, Daniela Popescu. Răspunsul a fost simplu: „Caietul de sarcini este făcut de Compartimentul Tehnic, nu mă ocup de achiziţii, dar vă poate lămuri doamna Dincea de la Achiziţii. Eu sunt trecută acolo pe SEAP, la contact, pentru că aşa trebuie, dar nu mă ocup de achiziţii“. Am sunat-o pe dna Carmen Dincea de la Compartimentul Achiziţii care, în privinţa celor 7 cricuri, ne-a spus la fel de simplu: „Compartimentul Tehnic a făcut caietul de sarcini, eu doar urmăresc procedura. Nu ştiu exact de ce au impus condiţia celor şapte posturi, probabil pentru că ambulanţele se tot defectează şi trebuie un service care să le repare repede. Azi avem la reparat 6 ambulanţe“. Am insistat cu întrebarea: De ce service-urile care se înscriu la licitaţie trebuie să aibă 7 cricuri şi nu8, 6, sau 5? Sigur nu este o licitaţie dedicată vreunei firme care are aşa ceva, pentru că maxim două-trei service-uri din judeţ îndeplinesc această condiţie?“. Doamna Dincea ne-a spus: „Nu am făcut studiu de piaţă să ştim asta. Probabil aşa au gândit cei de la Tehnic ca să fie reparate ambulanţele mai repede“. Pe domnii Porojan şi Pârvan de la Tehnic nu i-am mai sunat, pentru că sigur nici dânşii nu au făcut studiu de piaţă să vadă câte service-uri sunt în jur cu minim 7 posturi. Iar în privinţa absenţei garanţiei de participare la licitaţie, Carmen Dincea ne-a spus: „Nu este obligatorie! Legea o prevede, dar nu este obligatorie“. Nici la un contract cu o valoare aşa mare?, am întrebat noi. „Nu“, ne-a spus doamna Dincea. Chiar dacă noi ştiam de la alţi profesionişti în achiziţii publice că acea garanţie de participare, prevăzută de articolul 35 din HG 395/2016, trebuie să existe, mai ales la contractele din bani publici, se pare că nu este aşa.
Noi ce să mai zicem? Cert este că Serviciul Judeţean de Ambulanţă scoate la licitaţie serviciile de reparaţie a ambulanţelor. Trebuie să precizăm că în autorizaţia RAR nici nu se specifică numărul elevatoarelor dintr-un service. De aceea, tot ce mai putem concluziona este că dacă aveţi acasă vreun garaj autorizat cu 7 cricuri şi niciun ban în cont puteţi să vă înscrieţi la licitaţia de la Ambulanţa cărăşeană. Garanţia de participare este zero, iar dacă studiaţi pe SEAP fişa de date, nu vă trebuie nici cifre de afaceri mari. La fel, dacă aveţi service supermodern cu 7 elevatoare, bani în cont, ca să suportaţi manopera de maxim 75 de lei pe oră, vă puteţi înscrie. Până la urmă, lăsând deoparte ironia, chiar toate service-urile de pe o rază de 130 de km ar trebui să se înscrie la licitaţie. Ambulanţele trebuie reparate!
JCS-Nina Curiţa