REŞIŢA – Reșițenii au fost aproape de calificarea în turneul final al O.N.S.Ș.
Sala de sport a Liceului Teoretic Traian Vuia Reșița a găzduit recent etapa de zonă a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la fotbal licee, băieți. Printre cele șase campioane județene s-au aflat și echipa de la Traian Vuia Reșița, condusă în competiție de profesorii Silviu Izvernar și Samson Bogdan.
Reșițenii au pierdut în grupă cu 6-4, la lovituri de departajare, în fața echipei LPS Alba Iulia, apoi au învins cu 9-5 echipa Colegiului Național „Ștefan Odobleja“ Drobeta Turnu Severin, calificându-se în semifinale. Aici, reșițenii au trecut lejer, cu 3-0, de LPS Banatul Timișoara, și s-au calificat în finala zonală, unde au dat din nou peste LPS Alba Iulia.
Și de această dată campioana județului Alba a câștigat, cu 3-1, calificându-se în finala pe țară. Fiecare echipă a primit câte o minge, în baza unui protocol încheiat între Ministerul Educației Naționale și federațiile sportive (în cazul de față F.R. de Fotbal). Pe plan loc, competiția a fost sprijinită de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin și Liceul Teoretic Traian Vuia Reșița.
Din lotul echipei reșițene au făcut parte Ștefan Ungureanu, Alexandru Ciucur, Sergiu Boltașiu, Denis Rada, Ovidiu Crina, Cristian Bloju, Rareș Dogaru, Patrik Măduță, Cosmin Epure şi Vlad Geambașu.