Caraş-Severin, Romania

BERZASCA – Fotografia pe care artista a făcut-o imediat ce a ajuns la Berzasca este doar una dintre amintirile frumoase cu care a plecat de la ediția a II-a festivalului. România anilor ‘80 e încă vie în amintirea sa însă, în 2022, mesajul este cel al prieteniei între popoare. Mesaj cu care Lepa Brena și-a făcut intrarea pe scena festivalului pe care l-a apreciat la superlativ!

Artista, impresionată de public și locație, crede că ștacheta trebuie menținută cât mai sus. „Voi susține un concert spectaculos în seara asta. Trebuie să spun că toate acestea îmi amintesc de îndepărtatul an 1984, când oamenii îmi dăruiau flori peste tot pe unde mergeam. Atunci conducea familia Ceaușescu și oamenii trăiau foarte greu, însă eu le-am oferit ce am putut: cântecul și iubirea mea”, posta Lepa Brena cu câteva ore înaintea concertului de duminică.

Imediat cum a ajuns la Berzasca, artista a susținut o conferință de presă, prilej cu care primarul Petru Furdui i-a înmânat placheta de cetățean de onoare. Apoi a fost condusă către locul de cazare. Pe la ora 22, a fost îmbarcată pe un iaht în portul Drencova și adusă în zona festivalului pe o distanță de 500 m. „Dacă la Timișoara a fost ridicată cu macaraua, iar la Reșița cu ceva similar, ne-am zis să ieșim și noi din tipare și să valorificăm ceea ce avem, adică Dunărea. Lepa Brena și-a făcut astfel intrarea, simulând că venea direct din Serbia. Astfel a transmis mesajul prieteniei”, aflăm de la primarul Petru Furdui despre seara care a atras cel mai mare număr de spectatori.

De altfel, în cele trei zile, Balkan Fest a atras în jur de 30.000 de spectatori, confirmând așteptările primarului Furdui. „Una peste alta, a fost bine, spre foarte bine iar aprecierile vin de la oameni”, afirmă primarul care apreciază la superlativ atât calitatea interpreților, cât și scena, luminile, sonorizarea și focul de artificii de la final.

Prezența Lepei Brena a fost un bun prilej pentru ca Petru Furdui să-i solicite recomandări de artiști care ar putea cânta la viitoarele ediții ale festivalului. „Mi-a spus că ar fi interesant să facem un sondaj post festival, prin care să interogăm, putem deja să spunem, fanii festivalului și să vedem pe cine și-ar dori ei să vadă la edițiile viitoare. Crede că așa ar fi corect și festivalul ar fi pe gustul lor”, a încheiat primarul pentru care cea mai importantă recomandare făcută de Lepa Brena a fost că ștacheta trebuie menținută la fel de sus sau chiar ridicată.

JCS-Ionel Ivașcu

FOTO: LEPA BRENA/BANATUL MONTAN